2.4 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Cel puțin 50 de alergători pentru proiectul MUVIT al Asociația Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda, la Semimaraton

Cele mai citite

Sâmbătă, 30 mai 2015, va începe cea de-a 3-a ediție a Semimaratonului Sibiu, eveniment anual cu caracter sportiv și comunitar, organizat de Fundația Comunitară Sibiu. Asociația Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda Sibiu participa anul acesta cu proiectul intitulat MUVIT, ce are ca scop dezvoltarea activităților sportive pentru pacienții Spitalului.
Proiectul MUVIT este dedicat unui număr de 40 de pacienți, care vor fi beneficiari direcți ai activităților, pentru care vom asigura echipament sportiv, sprijin și motivare din partea voluntarilor, programe de mișcare și jocuri sportive, acces la sala de sport pe care o vom dota cu accesoriile necesare.
Prin activități fizice efectuate cu periodicitate, în echipe formate din voluntari și beneficiari, dorim să încurajăm adoptarea și menținerea unor obiceiuri sănătoase și atingerea stării de bine. Programul MUVIT este primul pas al unei strategii pe termen lung, prin care ne propunem ca în Spitalul de Psihiatrie dr.Gh.Preda din Sibiu pacienții să se poată bucura de toate avantajele conferite de practicarea activităților fizice, atât de benefice stării de sănătate mentală.
Problematica atinsă de proiectul MUVIT și soluțiile propuse reprezintă eforturile depuse de asociația prietenă Open Minds din Cluj Napoca, a cărei echipă a elaborat conceptul și l-a testat, cu rezultate foarte bune și cu un nivel mare de satisfacție înregistrat din partea tuturor celor implicați. Prin practicarea periodică a unor activități sportive, adaptate condiției fizice și stării de sănătate a fiecărui beneficiar, au fost atinse rezultate pozitive pe toate planurile: pacienții au demonstrat continuitate și aderență la tratamentele medicamentoase, ceea ce a contribuit la menținerea remisiei și a diminuat considerabil apariția unor noi episoade acute. Prin scăderea în greutate, pacienții au avut satisfacții personale, reflectate în creșterea stimei de sine și funcționalitate socială sporită. Efectele directe ale practicării sporturilor s-au resimțit la nivel individual prin crearea unei stări de bine, iar modelul încurajării și suportului direct al voluntarilor implicați a fost extrem de apreciat, fiind create și consolidate legături umane bazate pe empatie.
„Dorim ca MUVIT să devină un îndemn la stare de bine, la solidaritate și integrare reală a persoanele care suferă de tulburări psihice, un sprijin concret în redobândirea stării de sănătate și menținerea acesteia pe termen lung, dar și o bună practică de adoptat în facilitățile medicale din sfera de sănătate mentală.
Ne vom bucura să ne fiți alături în acest demers, pe care îl puteți sprijini prin susținerea celor care s-au înscris la probele sportive ale Semimaratonului, prin accesarea paginii dedicate http://maratonsibiu.ro/proiecte-inscrise/proiecte-inscrise-2015/muvit/”, spun reprezentanții asociației.
Aliniați la start pentru MUVIT sunt, anul acesta, 50 de alergători, printre care numeroși medici și personal medical al Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda din Sibiu, cărora le suntem recunoscători pentru că au decis să ne reprezinte.
La ediția 2014 a Semimaratonului s-au aliniat la start 68 de alergători ai cauzei ASPPS, proiectul Grădina Terapeutică, fiind susținuți de 170 de inimoși donatori, care au reușit să colecteze suma necesară realizării obiectivului propus. Ne bucurăm să va informăm că Grădina noastră este finalizată și a devenit un spațiu amenajat corespunzător destinației sale, datorită eforturilor depuse de membri și voluntari ai ASPPS.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FC Hermmannstadt-Unirea Sloboziaa. Trei goluri cât o poveste

Daniel DeleanuLa Slobozia, iarna nu vine cu poezie, ci cu un vânt drept, de câmpie, care îți intră în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect