Daniela Arnăutu
Semințele unei specii de vinete – numită S0506 – obținută prin încrucișarea altor specii, pot contribui la încetinirea evoluției cancerului colorectal, potrivit unui grup de specialiști de la Universitatea din Granada (UGR) și Institutul de Cercetare Biosanitară (IBS), în colaborare cu Fundația Cellbitec, relatează Mediafax.
Cercetarea, publicată în revista Food Bioscience, arată că extractele bogate substanțe precum sunt flavonoidele și polifenolii, inhibă răspândirea tumorilor. Mai mult, potrivit cercetătorilor, aceste substanțe chiar acționează asupra celulelor stem canceroase, cu un profil de toxicitate scăzut pentru celulele sănătoase.
Tratament cu extract din semințe de vinete?
Rezultatele cercetărilor au fost obținute pe culturi celulare și pe animale și deschid drumul către noi terapii complementare împotriva cancerului.
În extractul obținut din semințe mature și degresate din soiul de vinete S0506 și prin tehnici analitice avansate, responsabilii de studiu au putut „identifica o concentrație semnificativă de molecule bioactive, precum kaempferol, quercetină sau protodiosină”.
Astfel, expunerea liniilor celulare de cancer colorectal uman și murin (de șoareci) la acest extract a demonstrat „un puternic efect antiproliferativ, chiar și la concentrații foarte scăzute”. Eficacitatea se bazează pe activarea căilor care conduc la apoptoză (moartea celulară programată). De asemenea, conduc și la autofagie (procesul de moarte celulară), precum și pe alterarea citoscheletului celulelor tumorale.
Cancerul de colon, unul dintre cele mai frecvente din lume
Experții subliniază importanța continuării cercetărilor viitoare la nivel molecular și farmacologic, destinate „determinării siguranței, dozelor optime și posibilelor aplicații viitoare”. Asta cu atât mai mult cu cât cancerul de colon este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la nivel mondial.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




