La Clinica Arcada din Sibiu, excelența medicală se construiește zi de zi prin dedicare, empatie și profesionalism. Sub coordonarea medicului primar oftalmolog Dr. Adrian Teodoru, manager al clinicii și cadru didactic universitar la Facultatea de Medicină din Sibiu, Clinica Arcada a devenit un centru de referință în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oculare, de la cele simple până la cazuri complexe, atât în rândul adulților cât și al copiilor.
Dr. Larisa Brehari, dr. Emilia Florea și dr. Andrada Feiereisz, au început pregătirea în Medicină și, ulterior, în Oftalmologie în cadrul Facultății de Medicină din Sibiu, iar astăzi au devenit specialiști apreciați în cadrul clinicii.

Dr. Adrian Teodoru, Medic primar oftalmolog, specialist în chirurgia cataractei
Dr. Teodoru consideră oftalmologia o profesie a preciziei și a responsabilității, în care fiecare intervenție poate schimba radical viața unui om. Cu peste 15 ani de experiență, s-a remarcat prin succesul în tratarea cazurilor dificile de cataractă.
„Ochiul este poarta prin care pătrunde lumina în viața noastră. Sănătatea oculară nu înseamnă doar o vedere clară, de aceasta depinde foarte mult și calitatea vieții. Fiecare pacient operat de cataractă care își recapătă vederea îmi reamintește de ce am ales această profesie.”
Dr. Larisa Brehari, Medic specialist oftalmolog, cu focus pe oftalmopediatrie
Dr. Larisa Brehari consideră ca afecțiunile oftalmologice la copii pot reprezenta o problemă serioasă legată de dezvoltarea normală a vederii. Astfel, oftalmologul trebuie să intervină devreme în viața micilor pacienți, acolo unde prevenția face diferența. Este apreciată pentru răbdarea, calmul și abordarea blândă în relația cu copiii.
„Privirea unui copil care vede pentru prima dată clar lumea este cel mai sincer gest de recunoștință. Sănătatea oculară a celor mici este esențială pentru dezvoltarea lor – fizică, emoțională și intelectuală.”
Dr. Emilia Florea, Medic specialist oftalmolog și asistent universitar la disciplina Oftalmologie a Facultății de Medicină
Dr. Emilia Florea, cu o activitate profesională complexă, îmbină practica clinică cu cercetarea și formarea academică, dedicându-se în mod constant excelenței în îngrijirea pacienților.

Abordează patologia oftalmologică cu rigoare și empatie, punând accent pe un diagnostic precis și un tratament personalizat, adaptat fiecărui pacient în parte. Este preocupată de evoluția continuă a domeniului, integrând în practica sa cele mai noi descoperiri științifice și tehnologice pentru a oferi soluții eficiente.
„Viziunea mea despre Oftalmologie este una profund umanistă: dincolo de acuratețea actului medical, contează relația cu pacientul, încrederea construită și impactul real asupra vieții acestuia.”
Dr. Andrada Feiereisz, Medic specialist oftalmolog

Pentru Dr. Andrada Feiereisz, Oftalmologia este o profesie nobilă care îmbină tehnologia avansată cu empatia și grija față de om. Imagistica în medicină a cunoscut o evoluție remarcabilă în ultimii ani. La Clinica Arcada pacienții au acces la aparatură oftalmologică de ultimă generație ceea ce permite diagnosticarea și tratarea unei game variate de afecțiuni.
„Fiecare pacient este o poveste unică. Să contribui la redarea vederii înseamnă, de fapt, să redai libertatea de a trăi viața cu demnitate și bucurie.”
Programări și informații de contact
Clinica Arcada vă stă la dispoziție pentru consultații, investigații și tratamente oftalmologice realizate cu echipamente moderne și o echipă multidisciplinară dedicată.
Adresa: Str. Bârsei, bl. 8, Sibiu
Telefon pentru programări: 0740095951
—————
Email: [email protected]
Website: www.clinica-arcada.ro