0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Clinica ARCADA – soluții optime pentru probleme medicale

Cele mai citite

Clinica ARCADA este aproape de nevoile pacienților prin servicii medicale de înalt profesionalism, cu o dotare de ultimă generație și cu o echipă de medici specialiști dornici să vină în ajutorul pacienților.
Clinica ARCADA continuă cu mândrie proiectul început de mai bine de jumătate de an, continuând să se dezvolte, și aducând specializări noi, odată cu trecerea timpului, confirmând permanent aprecierea și așteptările pacienților și a colaboratorilor săi.
Echipa medicală de exceptie asigură în prezent consultații în specialități medicale precum: oftalmologie și medicină internă (cardiologie, diabet, hepatopii, boli reumatice, anemie, afecțiuni gastro-intestinale, alergii). Toate aceste consultații pot fi efectuate și gratuit, decontate de casa de asigurări de sănătate.
Am stat de vorbă cu dr. Florina Bolta despre Sindromul nefrotic.

Sindromul nefrotic
Descoperim această afecțiune în stadiul evolutiv al unor afectiuni renale sau extrarenale, în care proteinuria severă determină hipoproteinemie, hipoalbuminemie, cu retenție hidrosalină (edeme) și tulburări ale metabolismului lipidic, consecutive creșterii sintezei lipoproteineor.
Observăm la examenul clinic: edeme able, moi, initial palpebrale, apoi retromaleolare, lombosacrate, ascită și revarsat pleural, oligurie, hTA, stare de șoc, insuficientă renală acută funcțională prin hipovolemie.
De cele mai multe ori cauzele sunt: colagenoze, amiloidoză, DZ, neoplazii, MM, hepatite virale, înțepături de insecte, muscătura de șarpe, medicamente, alergeni.
Din echipa medicală a Clinicii Arcada, tot la specializarea Medicină Internă, face parte și  dr. Diana Bălășoiu Geangu, care ne-a vorbit despre Sindromul metabolic.

Sindromul metabolic
Numit și sindromul X, se caracterizează prin acumularea excesivă de grăsime în zona abdominală, cauzând cel puțin una din următoarele: rezistență la insulină, dislipidemie și hipertensiune arterială. Grăsimea abdominală în exces duce la apariția de acizi grași liberi în cantitate mare în vena portă, determinând creșterea acumulării de grăsimi în ficat și în celulele musculare. Cauzele, complicațiile, diagnosticul și tratamentul sunt similare cu cele ale obezității.
Toate aceste afecțiuni, depistate din timp, tratate cu atenție și urmărite cu consecvență asigură un control al afecțiunii. Medicii Clinicii Arcada vă așteaptă să vă trateze și să vă îndrume cu profesionalism. Răbdarea și empatia sunt calități care nu lipsesc personalului medical din Clinica Arcada.
Programări la telefon 0740095951, Sibiu, Strada Bârsei, Bl.8

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect