4.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

CNSU a stabilit situaţiile în care masca de protecţie poate fi îndepărtată în spaţiile deschise

Cele mai citite

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat luni o hotărâre în care clarifică situaţiile în care masca de protecţie poate fi îndepărtată în spaţiile deschise, pentru perioade scurte de timp, respectiv atunci când se fumează, se consumă produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, dar şi când se desfăşoară activităţi sportive individuale, informează Agerpres.

CNSU a adoptat, în şedinţa de luni, Hotărârea 50 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea clarifică și situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată în spaţiile deschise. Astfel, masca poate fi îndepărtată pentru perioade scurte de timp şi doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi pot respecta o distanţă de cel puţin 2 metri faţă de alte persoane.
„În localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane”, prevede hotărârea CNSU.

Publicitate
Ultimele știri

Programul Tursib de Paște: modificări pentru perioada 17–22 aprilie 2025

Tursib anunță programul special de transport public pentru perioada sărbătorilor pascale.Circulația autobuzelor va suferi modificări semnificative în perioada 17–22...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect