Conf. Univ. Dr. Adrian Şanta, medic șef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală din cadrul celei mai mari instituţii spitaliceşti din judeţ, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Societății Române de Rezonanță Magnetică. Evenimentul a avut loc în cadrul congresului comun al societăţilor de imagistică prin rezonanţă magnetică, desfășurat la Eforie Nord între 2-4 octombrie, unde a participat și o echipă de medici din partea Spitalului Clinic Județean și de Urgență Sibiu.
Pe parcursul celor trei zile au avut loc cursuri precongres, cursuri în plen şi prezentări ştiinţifice pe sesiuni paralele, activităţi de discuţie de caz (hands-on) şi concursuri de diagnostic pentru rezidenţi, dotate cu premii.
Partea de cursuri precongres şi în plen a fost susţinută atât de prestigioşi medici din Franţa, Germania (Preşedintele Societăţii germane de radiologie şi imagistică medicală) dar şi de medici români din Bucureşti – Dr. Virgil Ionescu şi Sibiu – Conf. Univ. Dr. Adrian Şanta, care a prezentat lucrarea „Rolul şi limitele difuziei IRM în algoritmul diagnostic”. De asemenea, colectivul de medici al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală din cadrul SCJU Sibiu a mai susţinut alte cinci prezentări de imagistică de vârf: „Rolul şi poziţia actuală a coronarografiei CT”, „Diagnosticul diferenţial IRM al maselor chistice pelvine feminine”, „Siemes-Aera – capacităţi tehnice de remarcat, „Hands-On de patologie cerebrală rară” şi „Hands-On de rezonanţă magnetică în patologia genitală feminină”, toate primite cu mult interes de participanţi.
„Temele discutate au adus în lumină cele mai noi tehnici şi abordări ale multiplelor patologii explorabile prin rezonanţă magnetică – cap, cord, abdomen, pelvis feminin şi masculin, musculo-scheletal, mamar – aşezând la locul lor în algoritmul diagnostic metode ultramoderne ca difuzia, perfuzia cu parametri CVB, TTP. MTT, susceptibilitatea magnetică, spectroscopia, metode de vârf care întregesc arsenalul diagnostic sofisticat, reprezentat de rezonanţa magnetică”, a explicat Conf. Univ. Dr. Adrian Şanta, Medicul Şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală al SCJU Sibiu.
„Am afirmat şi o să reafirm de fiecare dată când am ocazia că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu beneficiază de aportul profesional al unor medici de înaltă ţinută, fapt demonstrat de recunoaşterea de care se bucură, atât la nivel naţional cât şi internaţional, dovedită de participarea activă la conferinţe şi congrese, dar şi de realizările practice. Radiologia şi imagistica medicală reprezintă viitorul în medicină şi nu putem decât să apreciem că SCJU Sibiu este reprezentat cu succes în cadrul unor astfel de manifestări ştiinţifice de prestigiu”, a declarat Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.