Vă așteptăm, Sâmbătă 26 Noiembrie ora 10.00, la Deschiderea Conferinței Internaționale de Terapii Holistice și Metafizice Ediția a II-a Sibiu, care este deschisă timp de două zile publicului larg, între orele 10.00-20.00.
În orașul Sibiu se desfășoară CONFERINȚA – HOLISTIC FEST, organizată de către Asociația Națională de Terapii Holistice și Metafizice, unde sunt promovate Terapiile Alternative, Complementare, Holistice (holistic vine de la cuvântul holos din limba greacă, care înseamnă întreg ) și Metafizice (metafizic înseamnă spiritual sau tot ce este dincolo de materie).
În cadrul Conferinței sunt prezenți specialiști renumiți din țară și străinătate, care promovează Conceptul Holistic și Metafizic despre Om, Lume și Viață.
TEMELE LUCRĂRILOR CONFERINȚEI – HOLISTIC FEST
- Dr. IONICA CIORTAN, Doctor în științe medicale, Medic primar pediatrie și medicină generală adulți, Competență în alergologie-imunologie clinică, Specialist medicină funcțională și integrativă cu abordare holistică, Constanța – Tema: „Locul și rolul sacroterapiei în medicina funcțională preventivă”
- Ing. JOHANN MÜLLER-DRAGOMAN, Terapeut Holistic și Spiritual, Germania/România Temele: – „Vindecarea Holistică prin Chirurgia Spirituală – Demonstrație practică”, „Frica, virusul sufletului nostru – Vindecarea Spirituală”, „Conceptul Holistic și Metafizic de Vindecare prin Iubirea Spirituală” și „Vindecarea și Restaurarea Omului prin redobândirea Iubirii Spirituale Divine.”
- Dr. MIHAELA FRUNZĂ, Psihoterapeut integrativ, Couch NLP, Sibiu – Tema: „Schimbă-ți gândurile… schimbă-ți viața…”
- AGNES WEBER-ȘUTA, Terapeut Holistic, Germania – Tema: „Biorezonanța și Kineziologia”
- Dr. FLORINELA BĂLAN, Medic Holistic și Dr. MIRELA MIULESCU, Medic Holistic, Clinica AURA VITA Pitești – Tema: „Medicina Holistică”
- ANCA BOLDEA și EUGEN BOLDEA, Sibiu – Tema: „Qigong – tehnici pentru detoxifiere și relaxare. Prezentare interactivă” – sustinută de trainerii Asociației de Qigong Sibiu.
- MONICA COLTOR, Terapeut în terapii complementare și maseur, Sibiu – Tema: „Magia sunetelor – Boluri tibetane” – Workshop
- ADRIANA BADEA, Kinetoterapeut, București – Tema: „Terapia prin Dansul Oriental – Elmas Oriental Group şi Trupa Infinit”
- Dr. EMILIA GHEORGHE și MIHAELA NEAGU, psiholog, Bucuresti – Tema: „Five o’clock cu sine – Regăsirea”
- ALEXANDRU BOCUNESCU, Constanța – Tema: „Face keys – Face Reading-ul”, Fondatorul Face Keys România.
- DANIELA FECHETE, Profesor Prananadi, Psiholog, Sibiu – Tema:”Prananadi – de la vindecare la eliberare”
- COSMIN CHELCEA, Sibiu, Consilier dezvoltare personală, Jurnalist, profesor documentarist, theta healing practitioner – Tema: „Equilibrium – Terapii pentru o viață pozitivă”
- MARIAN GHEORGHINA, Slatina, Bioenergoterapeut – Tema: „Cine e vindecătorul ?”
- Dr. Ing. CORNELIA DOȘTEȚEAN-ABĂLARU, Săliște – Tema: „Cocteiluri apicole”
- ZINA SCHURIG, Germania – Tema: „Terapia și vindecarea cu plasturi cu ioni”
- SILVANA PAULA POPA, Astrolog, București – Tema: „Astrologie – Destinul: povești și lecții de viață”
- CARMEN MUNTEANU, Terapeut în terapii complementare, Sibiu – Tema: „Partea nevăzută a empatiei”
- Ing. DANIEL PODOLEANU și DANIELA TALOȘ, Sibiu – Tema: „Tai Chi – Tao”, Demonstrație
- Ing. EUGEN CERNAT, Sibiu – Tema: „Povestea vieții mele – Vindecarea cancerului”
- IOANA CÂMPEAN, Psiholog, Deva – Tema: „Tămăduirea de boli, prin Resetarea programului biologic. Repere concrete.”
- ANDREI IORDĂCHESCU, Teolog și Psiholog, Sibiu – Tema: „Om și Dumnezeu. Pacea inimii”
- BENJAMIN GOTTSCHLICH, Germania – Tema: „Viața – bunul cel mai de preț” și „Ridicarea calității și a valorii vieții”
Participând la această Conferință aveți ocazia, de a descoperi importanța Terapiilor Alternative, Complementare, Holistice și Metafizice în vederea îmbunătățirii sănătății, a relațiilor interumane și a calității vieții, prin schimbarea modului de gândire, ridicarea nivelului de conștiință și implementarea unui
Stil de Viață sănătos.
Pentru a susține organizarea CONFERINȚEI – HOLISTIC FEST, intrarea este pe bază de Donație 30 Lei/zi și veți primi o carte, care vă va schimba în mod sănătos viața cu titlul: „CONCEPTUL HOLISTIC și METAFIZIC DESPRE OM, LUME și VIAȚĂ” sau „ADEVĂRUL SPIRITUAL”, Autor: Johann Müller-Dragoman.
Ne bucurăm să vă împărtășim CONCEPTUL HOLISTIC și METAFIZIC despre Om, Lume și Viață, tuturor celor prezenți la Conferință, socializând și bucurându-ne împreună într-o atmosferă unică, de această minunată Sărbătoare Holistică și Spirituală.
Dați-vă voie să trăiți 2 zile de neuitat și pline de Pace, Lumină și Iubire Spirituală.
Vă așteptăm cu mult drag, căldură sufletească și bucurie.
Persoană de contact:
Johann Müller-Dragoman – Președinte Asociația A.N.T.H.M.
Telefon: 0724 – 47 49 86
www.holistic-international.com
www.facebook.com/oni.mullerdragoman





