Sute de personalități medicale din întreaga lume se reunesc la finele acestei săptămâni la Sibiu, în cadrul celei de-a 19-a ediții a Congresului Mondial de Ecocardiografie și Alte Metode Imagistice ( The World Congress of Echocardiography and Allied Tehniques). Printre cei 500 de participanţi la congres se numără 43 de lectori de renume internaţional şi alţi 44 de lectori români, care vor susţine prezentări. Organizatori sunt Societatea Română de Cardiologie și International Society of Cardiovascular Ultrasonography.
„Este pentru prima dată când acest eveniment este organizat într-o ţară din Sud-Estul Europei. România are o istorie de 40 de ani în ecocardiografie şi a fost printre primele ţări din Europa care a introdus un sistem de acreditare pentru persoanele care efectuează ecocardiografii’, a declarat Prof. Dr. Ioan M. Coman, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie (SRC).
Potrivit organizatorilor, subiecte de mare importanţă din ecocardiografie vor fi abordate de lectori de renume, precum Navin C. Nanda, preşedintele internaţional al Congresului, Luigi Badano, Sherif Nagueh, Anthony DeMaria sau Gilbert Habib.
„Astăzi, la 61 de ani de la înregistrarea primelor imagini în mişcare ale inimii, ecocardiografia a devenit metoda de referinţă în diagnosticul bolilor cardiovasculare. Suntem, aşadar, mândri să găzduim acest eveniment care stimulează schimbul de informaţii între profesionişti din diferite specialităţi medicale’, a adăugat preşedintele SRC.
Ecocardiografia a devenit o metodă de referință în diagnosticul bolilor cardiovasculare, fiind cea mai utilizată tehnică imagistică în practica clinică cardiologică, ea aducând informaţii utile referitoare la structura şi funcţia cardiacă şi vasculară. În plus, această tehnică are influenţă directă asupra diagnosticului şi managementului terapeutic al pacientului evaluat, putând dicta deciziile terapeutice, evalua răspunsul la terapia iniţiată şi, nu în ultimul rând, furniza date predictive privind evoluţia pacientului. Datorită afişării detaliate a structurii şi funcţionării inimii, ecocardiografia poate detecta aproape toate malformaţiile cardiace.
De asemenea, înainte de Congres, în zilele de 8 şi 9 mai, va avea loc la Sibiu şi Conferinţa Naţională a Grupurilor de Lucru ale Societăţii Române de Cardiologie.
Această conferință reunește anual personalitățile de vârf ale cardiologiei româneşti, alături de invitaţi de notorietate din străinătate, fiind unul dintre cele mai ample şi reputate evenimente ştiinţifice de profil din România, cu participarea a peste 1100 de medici cardiologi.
Tematicile abordate de grupurile de lucru participante sunt Ateroscleroză și aterotromboză; Cardiologie intervențională; Cardiologie preventivă;Cardiologie de urgență și Cardiopatie ischemică.




