Județul Sibiu înaintează greu cu rezultatele testelor raportate, chiar dacă acum sunt două laboratoare care prelucrează astfel de teste prelevate de la persoanele suspecte de infecție cu coronavirus. Față de raportul autorităților de ieri, astăzi sunt doar 6 teste în plus, exact cele 6 teste pozitive care se adaugă la cele 49 de ieri. Așadar, un număr de 55 de sibieni au fost confirmați pozitiv cu SARS CoV-2, din care 7 sunt copii internați la Pediatrie, în urma celor 337 d eteste finalizate.
Potrivit datelor transmise de Prefectură, în județul Sibiu, numărul de persoane confirmate pozitiv în urma testării COVID-19 este astăzi, 6 aprilie, 55. În ceea ce privește rezultatele negative, se înregistrează 282 de cazuri, un număr identic cu cel de ieri. Numărul de persoane monitorizate în izolare este de 2206, iar al celor aflate în carantină este de 531. Numărul centrelor de carantină a urcat la 7 pe raza județului.
O premieră în Sibiu este faptul că au fost externate primele 3 persoane vindecate, ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 5 aprilie, au fost aplicate 195 de sancțiuni în valoare de peste 340.000 lei, dintre care 168 de sancțiuni, în valoare de 300.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În perioada de referință, 52 de persoane au fost conduse în centrele de carantină și 784 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fără a fi identificate persoane care nu au respectat măsura izolării. De asemenea, 6 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.