11.5 C
Sibiu
vineri, martie 14, 2025

Coronavirus/INSP (raport săptămânal): 80,7% din totalul deceselor – la persoane peste 60 ani; trend ascendent – în 12 judeţe

Cele mai citite

Aproape 34% din totalul cazurilor de coronavirus din săptămâna 7 – 13 septembrie s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Prahova, Bihor şi Braşov, informează, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

”În săptămâna 7 – 13 septembrie, 33,7% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Prahova, Bihor şi Braşov”, precizează INSP, în raportul săptămânal de supraveghere, bazat pe datele raportate până pe 13 septembrie.
Potrivit INSP, 34,7% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bihor, Prahova, Bucureşti, Braşov şi Brăila. În opt judeţe şi în municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 100 de cazuri la 100.000 locuitori. INSP adaugă că se înregistrează un trend ascendent al infectărilor cu SARS-CoV-2 în 12 judeţe – Alba, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman.
Sursa citată mai arată unul din 22 de cazuri totale de COVID-19 a fost înregistrat la personal medical. 80,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,8% – la bărbaţi. Conform INSP, 95% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată. Ca boli asociate, cei mai mulţi aveau afecţiuni cardiovasculare, diabet sau afecţiuni neurologice. Printre comorbidităţi se mai numără afecţiuni renale, obezitate, afecţiuni pulmonare, neoplasm. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

FOTO – Fake news grosolan: România nu intră în război, transmite Guvernul

Guvernul atrage atenția asupra unei știri false care circulă în mediul online și care vorbește despre intrarea României în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect