11.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Coronavirus: Johnson & Johnson a oprit testarea unui vaccin ca urmare a îmbolnăvirii unui participant

Cele mai citite

Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson a anunţat luni suspendarea testelor clinice ale unui vaccin anti-COVID-19 deoarece unul din participanţii la teste s-a îmbolnăvit, informează marţi AFP şi dpa.

„Am oprit temporar dozarea suplimentară în toate testele noastre clinice ale unui vaccin experimental împotriva COVID-19, inclusiv toate testele din faza a treia, din cauza unei boli inexplicabile a unui participant” a anunţat într-un comunicat Johnson & Johnson.
Grupul farmaceutic a precizat că există o diferenţă între o „pauză de studiu” ca urmare a deciziei companiei şi o „oprire reglementară” instituită de o autoritate sanitară de reglementare. În anunţ, compania şi-a reafirmat „angajament puternic faţă de siguranţă”, informând că boala participantului a fost examinată de medicii personali, precum şi de cei din partea unui consiliu independent de monitorizare a siguranţei. Gigantul farmaceutic din SUA este una din numeroasele companii care concurează la nivel mondial pentru producerea primului vaccin anti-COVID-19.
În prezent, el se află în faza a treia a unui proces în trei faze de dezvoltare clinică în timpul căreia vaccinul este administrat la mii de participanţi şi testat pentru a se verifica eficienţa şi siguranţa sa, în timp ce o serie de alţi participanţi primesc un tratament placebo. În luna septembrie, Johnson & Johnson a informat că înrola 60.000 de persoane de pe trei continente pentru a participa la faza a treia a studiului. (AGERPRES)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tehnologie și inovație pentru industria din România, aproape de Sibiu

De 10 ani la Brașov, tehnologie și inovație pentru industria din România. Demo Metal Brașov 2025. 11–13 noiembrie 2025...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect