Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția asupra numărului de decese cauzate de Covid-19. Oficialii OMS au spus că țările europene vor trebui să se pregătească pentru creșterea numărului zilnic de decese în lunile octombrie și noiembrie.
„Va deveni mai greu. În octombrie, noiembrie, va crește mortalitatea”, a declarat Hans Kluge, directorul biroului european al OMS, potrivit Digi 24, care citează Euronews.
Deși multe țări din Europa au înăsprit recent restricțiile, numărul cazurilor noi de Covid este în creștere, cel de decese rămânând, deocamdată, stabil.
Situația în Europa
Sâmbătă, Franța a înregistrat mai mult de 10.000 de cazuri noi pentru prima dată de la începutul pandemiei. Totodată, duminică, cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a avertizat că țara lui se află în pragul unui al doilea val și le-a solicitat oamenilor să poarte mască. În Anglia au fost introduse azi reguli mai dure, printre altele fiind interzise adunările cu mai mult de șase persoane, atât la evenimente private cât și la cele publice.
„Este un moment în care țările nu vor să audă aceste vești și înțeleg”, a adăugat Kluge, potrivit sursei citate. El a mai spus că dorește să transmită „mesajul pozitiv” că pandemia „se va termina într-un moment sau altul”, dar a precizat că un vaccin ar putea să nu fie „glonțul de argint”, așa cum mulți speră.
„Am auzit tot timpul asta: <Vaccinul va fi sfârșitul pandemiei>. Desigur că nu!”, a mai spus șeful OMS pentru Europa.
„Nu știm nici măcar dacă vaccinul va ajuta toate grupurile de populație. Avem câteva semnale că nu va fi așa”, a mai declarat Hans Kluge.
Cele 55 de țări incluse în regiunea OMS Europa se întâlnesc luni și marți pentru a discuta despre evoluția pandemiei și a pandemiei.