15.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

Creștere alarmantă a cazurilor de rujeolă. Sibiul, printre cele mai afectate județe

Cele mai citite

Numărul cazurilor de rujeolă în regiunea Europei a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a crescut alarmant în ultima perioadă, iar județul Sibiu nu face excepție de la această tendință.

În perioada 01.01.2023 – 02.06.2024, în România au fost notificate 17.378 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 17 decese (4 în județul Brașov, 4 în Municipiul București, 3 în județul Giurgiu, 2 în județul Argeș, 1 în județul Mureș, 1 în județul Sibiu, 1 în județul Buzău și 1 în județul Constanța).

Situația la nivelul județului Sibiu

Potrivit DSP Sibiu, în cursul anului 2023 (01.01 – 31.12) s-amu înregistrat: un total de 7.069 doze de vaccin ROR administrate, pe grupe de vârstă:
0 – 2 ani = 3403
3 – 6 ani = 3585
7 – 14 ani = 81
De asemenea, au fost confirmate cu laboratorul un număr de 86 de cazuri de rujeolă.

Sursa: INSP

Rujeola (pojarul), o boală extrem de contagioasă

Rujeola, cunoscută și sub numele de pojar, este o boală virală foarte contagioasă, specifică omului, cauzată de virusul rujeolic. După expunerea la virusul rujeolic, perioada de incubație medie este de aproximativ 10 zile. Contagiozitatea apare la sfârșitul acestei perioade și se menține încă 4-6 zile după apariția erupției cutanate. În acest interval, bolnavul poate răspândi virusul cu ușurință.

Mod de transmitere

Rujeola se transmite pe cale aeriană, prin picături de salivă, secreții nazo-faringiene și conjunctivale. Acestea rămân în suspensie în aer și pot contamina obiectele din jur. Persoana bolnavă este contagioasă cu 4-5 zile înainte și 6 zile după apariția erupției.

Simptome și semne clinice

Rujeola debutează cu febră, tuse, secreții nazale și oculare abundente, și o stare generală alterată. Un semn distinctiv al bolii este erupția maculară caracteristică pe piele și apariția semnului Koplik în cavitatea bucală, sub formă de pete mici albicioase.

Complicații și tratament

Cam o treime din cazurile de rujeolă se pot complica cu suprainfecții bacteriene, cum ar fi otita, conjunctivita, bronșita, pneumonia sau bronhopneumonia. În cazurile severe, poate apărea encefalita, o complicație gravă ce necesită internarea în spital.

Formele necomplicate de rujeolă pot fi gestionate la domiciliu sub supraveghere medicală. Tratamentul include administrarea de antitermice, expectorante și decongestante nazale. Igiena riguroasă a pielii și mucoaselor este esențială, iar bolnavul trebuie să consume multe lichide și să urmeze o dietă ușoară și nutritivă.

Profilaxia și vaccinarea

Rujeola poate afecta în special copiii nevaccinați și poate evolua epidemic. Prevenirea bolii se face prin vaccinare, conform calendarului național de imunizări. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de protecție împotriva rujeolei și este recomandată tuturor copiilor de către medicul de familie.

Publicitate
Ultimele știri

Cozonaci cu 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine din România. Ce a mai descoperit ANPC

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect