Femeile şi tinerii sunt cei mai afectaţi de depresia sezonieră, spun specialiştii, însă sunt vulnerabili şi cei care trec prin perioade prelungite de stres sau cei care au probleme personale. Ramona Găină Numărul sibienilor care suferă de depresie creşte în lunile de toamnă, comparativ cu sezonul cald. În lunile septembrie şi octombrie, 439 de persoane cu simptome de depresie au fost consultate în policlinica Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie, iar 350 de persoane au fost internate din cauza depresiei, în acelaşi interval. „Faţă de lunile de vară, toamna creşte numărul pacienţilor diagnosticaţi cu depresie. Din totalul bolnavilor internaţi la Spitalul de Neuropsihiatrie, 20-23 la sută sunt cu diagnostice de depresie”, explică medicul Radu Moldovan, directorul Spitalului de Neuropsihiatrie. Cum se manifestă depresia sezonieră Specialiştii spun că fiecare schimbare de anotimp poate determina o formă mai mult sau mai puţin vizibilă de depresie. „Tristeţe prelungită, lipsa poftei de viaţă, sentimente de vinovăţie şi neîncredere, impresia că totul în jur se prăbuşeşte şi lumea noastră devine un univers îngust în care nu ne găsim locul sunt doar câteva din simptomele de care ajungem să ne plângem în zilele mohorâte şi parcă prea lungi de toamnă. Uneori sunt doar trăiri pasagere, alteori putem vorbi despre depresia de toamnă, numită şi depresia sezonieră şi care este descrisă ca o „particularizare” a episoadelor depresive majore. Fiecare schimbare de anotimp poate determina o formă mai mult sau mai puţin vizibilă de depresie. Sunt afectate mai ales persoanele sensibile, femeile şi tinerii în special. Sunt mai vulnerabili cei care trec prin perioade prelungite de stres sau care se confruntă cu probleme de viaţă şi stări conflictuale. Aceste persoane trăiesc o stare de disconfort fizic şi psihic şi pot manifesta simptome precum oboseală şi senzaţie de lipsă de energie provocate de un somn neodihnitor, dificultăţi de concentrare, somnolenţă, scăderea interesului pentru activităţile zilnice şi în special pentru cele sociale, trăiri de tristeţe sau apatie, creşterea apetitului, poftă de dulciuri crescută, iritabilitate, pierderea interesului pentru lumea exterioară, trecutul şi viitorul sunt văzute în culori sumbre. Odată cu schimbarea anotimpului, organismul trebuie să se adapteze la mediul extern atât în plan corporal – biologic cât şi psihic – emoţional. Zilele mai scurte în timpul iernii şi lipsa luminii solare din această perioadă sunt considerate principalele cauze ale apariţiei depresiei sezoniere. Dereglarea ceasului biologic intern (a ritmului circadian) sau dereglări la nivelul unor neurotransmiţători sunt alte cauze posibile ale depresiei sezoniere, explică psihologul clinician Aniela Sârbu. Cum tratăm depresia sezonieră Tratamentul depresiei sezoniere include atât medicaţie cât şi alte activităţi, cum ar fi cele fizice, iar suportul celor apropiaţi este extrem de important. „Un stil ordonat de viaţă, cu somn suficient, aproximativ 8 ore pe noapte, activitate fizică în aer liber, un regim alimentar echilibrat şi adaptat situaţiilor specifice, administrarea unor suplimente nutriţionale de vitamine şi minerale pot preveni depresia sezonieră. În tratarea depresiei sezoniere se pot recomanda antidepresivele, ce pot aduce beneficii pe termen scurt şi care pot fi consolidate dacă sunt combinate cu o formă de psihoterapie şi fototerapie (terapie cu lumină). Acestea sunt modalităţile terapeutice cele mai folosite în această formă de depresie. Un rol important în reuşita tratamentului acestei depresii îl joacă familia şi prietenii pacientului depresiv, prin depistarea la timp a primelor semne ale depresiei, prin încurajarea acestuia de a desfăşura activităţi fizice prelungite în aer liber, mers pe jos, cu bicicleta, plimbări în natură şi asigurând un climat de siguranţă şi de încredere. Cu suportul adecvat, persoanele afectate de această formă de depresie pot depăşi aceste momente dificile şi pot reveni la tonusul fizic şi afectiv pe care îl aveau înainte”, explică psihologul Aniela Sârbu.
Cele mai citite
Ultimele știri
CCR solicită renumărarea voturilor la primul tur al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, la finalul unei ședințe care a durat două ore, să ceară renumărarea...