Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 36/2020, actul normativ prin care guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare și a condițiilor de ieșire din case în perioada stării de urgență.
Ordonanța militară care impăune amenzile nu este suficient de previzibilă si nu există criterii clare stabilite de lege care să impună cuantumul amenzilor, ci acestea se fac arbitrar de către fortele de ordine, potrivit judecătorilor CCR.
Potrivit primelor opinii exprimate de juriști, amenzile vor putea fi anulate de cei care le-au primit doar printr-o plângere contravențională adresată judecătoriei.
Poliția a aplicat până acum amenzi în valoare de 600 milioane de lei, după cum a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela. Potrivit ordonanței de urgență, care a intrat în vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare sunt în acest moment de la 2.000 lei la 20.000 lei, inițial fiind de la 1000 lei la 5.000 de lei, cât erau până atunci.
Românii au fost amendați pentru absența unor declarații ep proprie răspundere privind deplasarea pe care o făceau, dar și pentru completarea eronată a acestor declarații.