Copreşedintele USR PLUS, deputatul de Sibiu, Dan Barna, a făcut un apel la solidaritate, mai ales după ce Spitalul Militar de Urgenţă a primit sâmbătă seara primii pacienţi COVID-19, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
„În contextul creşterii semnificative a răspândirii epidemiei COVID-19 în România, nici judeţul nostru nu este într-o situaţie fericită. Evoluţia din ultimele două săptămâni, pacienţii făcând efectiv coadă în curtea Spitalului Judeţean, mesajele disperate ale medicilor noştri, atingerea limitelor de capacitate de tratament eficient, au creat îngrijorare şi emoţie în comunitate şi lucrul acesta se simte şi se aude. E un moment greu acum la noi în Sibiu ca în multe locuri din ţară. Soluţia este doar în colaborare şi solidaritate”, a scris Dan Barna, pe pagina sa de Facebook.
Dan Barna spune că trebuie ascultaţi medicii şi experţii.
„Suntem într-un moment mult dincolo de orice calcul sau analiză de oportunitate electorală sau tras spuza pe vreo turtă. Toate resursele de strategie şi decizie pe care le avem şi în Sibiu şi la nivel naţional trebuie să se implice şi să discute deschis pentru a putea să fim permanent pregătiţi cu pasul logistic şi medical următor pentru a evita să ajungem în incapacitate de a acorda tratament. Trebuie să-i ascultăm pe medici şi pe experţi. În urma deciziilor luate la nivelul local şi a dialogului pe care l-am avut în ultimele două zile şi eu şi alţi parlamentari de Sibiu la nivelul conducerii Ministerului Apărării şi la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, din această seară, Spitalul Militar din Sibiu primeşte pacienţi COVID-19. Cinci noi paturi cu dotare ATI sunt de acum disponibile alături de alte şase paturi pentru pacienţi cu simptome medii. Era un lucru necesar şi sunt foarte bucuros că prin efort comun se întâmplă”, a mai spus Barna.
El solicită Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu să funcţioneze ca un dispecerat de criză.
„Am asigurări certe că există disponibilitate la nivel naţional pentru echipamente suplimentare de suport ATI în cazul în care situaţia concretă o va cere, cum există şi dinspre mediul de afaceri din Sibiu disponibilitate de sprijin pe solicitări foarte concrete. În următoarele zile, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu trebuie să funcţioneze ca un dispecerat de criză care să fie prin decizii şi cereri asumate onest şi realist, mereu cu un pas înaintea evoluţiei situaţiei medicale. Şi am încredere că aşa va fi. Şi eu şi colegii mei din USR PLUS suntem deschişi să susţinem acest efort cu toate resursele de care dispunem. Nu ne dăm bătuţi. Reuşim împreună. Sibiul se face bine”, a mai spus Dan Barna.