14.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

De marți se suspendă intervențiile chirurgicale și investigațiile medicale care nu sunt urgențe

Cele mai citite

În urma unui ordin al ministrului Afacerilor Interne, de marți se suspendă pentru două săptămâni, intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.
Luni, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acțiunii, avizat de ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu noul Coronavirus, la nivelul unităților sanitare publice și private.
„Astfel, începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.
De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.
În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital. Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului:, se arată în ordinul semnat luni.

Publicitate
Ultimele știri

O tânără din România și-a dat în judecată părinții pentru a obține o pensie lunară de 2.000 de lei

O tânără de 21 de ani din București și-a dat în judecată părinții anul trecut pentru a-i obliga pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect