-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

DOCUMENT Acordul M.A.I. – Biserica Ortodoxă se modifică: credincioșii nu mai merg la biserică, poliția nu mai distribuie Lumina

Cele mai citite

Ministrul de Interne a modificat acordul cu Patriarhia după ce președintele Iohannis s-a declarat nemulțumit de acesta. Poliția nu va mai ajuta la împărțirea luminii, ci doar preoții și voluntarii. Populația nu mai are voie să meargă la biserică, nici după Lumină, nici pentru Paști.
Ministrul de Interne Marcel Vela a susținut o declarație de presă în care a anunțat că a avut o discuție cu Patriarhul Daniel și a ajuns la un nou acord cu acesta, pentru noaptea de Paști. Principalele detalii modifică anunțul anterior:

  • Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR și prevederilor din ordonanțele militare, fără participarea credincioșilor în incintă, curte sau apropierea locașurilor.
  • Pâinea binecuvântată, sfințită joi va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de personalul clerical și voluntari din parohie vineri și sâmbătă în intervalul orar 8-17 și în prima zi de Paști între 6 și 19 la solicitarea credincioșilor.
  • Sfânta Lumină se va distribui de personalul clerical și maxim 5 voluntari sâmbătă de la ora 20. Astfel, clericii din fiecare parohie, cu voluntari și echipament de protecție vor asigura distribuirea respectând reglementările din ordonanțele militare.
  • Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta Lumină din prag ori de la fereastră, fără a ieși în stradă. Asociațiile de Proprietari vor desemna un reprezentant.
  • În spitalele în care nu există preot de caritate, cadrele MAI aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumina acolo, dar și în centrele sociale și de carantină.

Declarații Marcel Vela:
„În această seară am avut o nouă discuție cu preafericitul patriarh al BOR și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri.
Având în vedere estimările recente ale specialiștilor referitoare la extinderea pandemiei pentru a spori măsurile acordul Patriarhiei Românie-MAI din data de 14 aprilie 2020 se modifică.
Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR și prevederilor din ordonanțele militare, fără participarea credincioșilor în incintă, curte sau apropierea locașurilor.
Pâinea binecuvântată, sfințită joi va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de personalul clerical și voluntari din parohie vineri și sâmbătă în intervalul orar 8-17 și în prima zi de Paști între 6 și 19 la solicitarea credincioșilor.
Sfânta Lumină se va distribui de personalul clerical și maxim 5 voluntari sâmbătă de la ora 20. Astfel, clericii din fiecare parohie, cu voluntari și echipament de protecție vor asigura distribuirea respectând reglementările din ordonanțele militare. Au semn distinctiv banderolă albă și ecuson ștampilat de parohie.
Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta Lumină din prag ori de la fereastră, fără a ieși în stradă. Asociațiile de Proprietari vor desemna un reprezentant.
În spitalele în care nu există preot de caritate, cadrele MAI aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumina acolo, dar și în centrele sociale și de carantină. Structurile coordonate de MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paștilor și Sfintei Lumini.
Îi mulțumesc preafericitului Daniel pentru înțelegere și colaborare. Vă doresc o săptămână binecuvântată!”

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect