Două tuneluri pentru testarea personalului medical și a pacienților vor fi montate în cadrul Spitalului Municipal Mediaș în perioada următoare. Aceste lucru a fost anunțat de către primarul Mediașului, Gheorghe Roman, în cadrul unei conferințe de presă.
Primarul municipiului de pe Târnava Mare a mai anunțat faptul că la spitalul din oraș a început testarea personalului medical și se așteaptă sosirea unui număr de trei aparate mobile de dezinfecție a aerului care au fost cumpărate de unitatea medicală din Mediaș.
În același timp, Gheorghe Roman a mai menționat că până în prezent, medieșenii au donat materiale de protecție în valoarea de aproape 60.000 de lei. Este vorba despre mănuși, măști, combinezoane sau viziere.
„În Spitalul Municipal Mediaș a început testarea personalului medical. Tot pentru protecția cadrelor medicale, dar și a pacienților, două tuneluri de dezinfecție vor fi montate la intrarea în spital.
În perioada următoare așteptăm să sosească cele trei aparate mobile de dezinfecție a aerului pe care le-am achiziționat. Suntem preocupați permanent de achiziția aparaturii de specialitate, dar acest proces este condiționat, din păcate, de importuri.
Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc medieșenilor care au donat până acum spitalului din Mediaș măști, mănuși, combinezoane sau viziere în valoare de peste 59.000 de lei”, a spus edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman.