Răspunsul la această întrebare este: „Antibioticul reprezintă un sprijin real pentru sănătatea copilului în infecții, dar, folosit nejustificat, poate deveni un veritabil dușman”.
Să explicăm puțin acest răspuns. În contextul unei infecții bacteriene, se recomandă antibiotic, în absența sa existând riscul unor complicații redutabile, cea mai gravă fiind septicemia sau șocul septic. Sigur că în această ecuație intervin și factorii individuali (vârsta pacientului, statusul imun sau rezistența organismului, starea de nutriție, alăptare etc). Un nou-născut are risc crescut de a dezvolta infecții grave și cu evoluție foarte rapidă. Un organism cu nutriție precară sau boli ce evoluează cu pierderi de proteine, săruri minerale sau vitamine, va dezvolta infecții mai grave în urma contactului cu bacteriile din mediu sau de la nivelul propriilor căi respiratorii sau digestive. În fața unui pacient cu infecție este posibil să nu identificăm o parte din factorii expuși mai sus. De multe ori nu este o decizie ușoară să stabilim oportunitatea antibioterapiei in fața unui pacient cu semne de infecție, rămânând mereu întrebarea: „Infecție virală sau bacteriană?”
Prima nu necesită antibiotic, în cea de a doua variantă se impune antibioterapia. În astfel de situații, pe lângă starea clinică a pacientului, sunt utile anumite investigații din sânge ce ne orientează într-o direcție. Este bine de știut că nici măcar aceste invesigații nu aduc certitudine privind etiologia unei infecții. Plecând de la premisa că uneori chiar și pentru medic este dificilă decizia de a administra sau nu antibiotic, cu atât mai mult, părintele unui copil bolnav nu trebuie să administreze antibiotic din proprie inițiativă. Această decizie este bine să aparțină medicului, iar medicul să o poată argumenta părintelui.
Ceea ce părintele poate administra la domiciliu, de la debutul simptomelor și până la prezentarea la medic, este medicația simptomatică (contra febrei înalte), dar terapia etiologică (a cauzei) se face de către medic.
Administrarea nejustificată a antibioticului conduce la situația în care acesta devine dușmanul și nu aliatul pacientului. Statistic, în cazul infecțiilor, doar 5-10% din copii ar necesita antibioterapie, intrucât majoritatea infecțiilor respiratorii și digestive sunt de cauză virală și deci nu răspund la antibiotice.
Din păcate, situația în România nu este pe o direcție bună, având în vedere că rata consumului exagerat de antibiotice este pe trend ascendent (momentan deținem locul II în Europa la consumul de antibiotice). Îngrijorător este faptul că acest trend se menține în ultimii ani. Chiar dorim să schimbăm această situație?
Consecința consumului aberant de antibiotice este una logică, dacă ne referim la țara noastră: rata rezistenței la antibiotic este una dintre cele mai mari din Europa. În plus, exită și alte riscuri: creșterea incidenței infecțiilor cu bacterii agresive (ex. Clostridium difficile), augmentarea nejustificată a riscului disbiozei intestinale, creșterea riscului de candidoză digestivă etc.
Soluții pentru utilizarea corectă a antibioticelor:
- A nu se utiliza antibiotic de către părinți fără acceptul medicului;
- Părintele este bine să nu pună presiune pe cadrul medical, forțând prescierea de antibiotice; monitorizarea periodică de către medic a unui caz cu semne de infecție poate fi mai mai utilă decât administrarea rapidă și nejustificată a antibioticului sub „presiune”;
- Consituirea de întâlniri publice în care cadrele medicale să informeze părinții referitor la utilizarea judicioasă a antibioticelor, astfel încât părintele să devină aliatul medicului.
