Fundatia „Un copil, o speranță” (UCOS), organizație neguvernamentală înființată la Sibiu în urmă cu 18 ani, a ajutat de-a lungul timpului mii de familii în suferință, îndeosebi pe cele care aveau copii cu dizabilități. Totuși, în ciuda diverselor parteneriate pe care le au cu instituțiile statului, reprezentanții centrului spun că sprijinul sibienilor, cu precădere prin donarea procentului de 2% din impozitul pe salariu, ar aduce mai multe raze de speranțe pentru familiile greu încercate din Sibiu.
Săptămâna viitoare, chiar de 1 martie, împliniți 18 ani de existență. Cu ce gând special ați deschis această fundație, pentru cine ați gândit acest cadou de Mărțișor, acum aproape două decenii?
Crezul Fundaţiei UCOS şi al meu, desigur, a fost că putem avea viitorul aşa cum ni-l construim şi atunci ea s-a investit pentru crezul ei. Când spui copil, spui viitor, aşa cum atunci când pui seminţe, te aştepţi la o cultură rodnică. Am investit în copii şi în familiile lor în perioade diferite, în funcţie de nevoile lor: în perioada de tranziţie aveau nevoie de hrană şi viaţă armonioasă, de stimularea şi chiar condiţionarea învăţământului; apoi, familiile au avut nevoie de consiliere şi sprijin pentru depăşirea unor situaţii de criză cărora nu le puteau face faţă singuri; când am văzut că viitorul care ne aşteaptă este presărat de abandon şcolar, de creşterea numărului copiilor de rromi neşcolarizaţi şi needucaţi pentru viitorul demn pe care îl merită, de copii cu dizabilităţi nerecuperați pentru a avea o viaţă autonomă am acţionat pe toate aceste arii. Iar acum, la 1 martie, Fundaţia „Un copil, o speranță” împlineşte 18 ani de când s-a înfiinţat pentru a oferi servicii sociale copiilor şi familiilor din Sibiu. A fost un drum lung, plin de eforturi, cu rezultate încununate de succes.
Aveți o estimare a numărului familiilor pe care le-ați ajutat de-a lungul timpului?
Peste 6800 de familii au fost sprijinite în această perioada pentru a putea oferi copiilor lor un trăi mai bun, dar mai ales pentru a participa la crearea unei noi generaţii – a viitorului nostru al tuturor- demnă de respect şi plină de împliniri. Noi am completat sau am suplinit serviciile publice sociale, care nu puteau sau nu erau pregătite pentru a face faţă acestor situaţii.
În timp, v-ați concentrat activitatea cu precădere pe sprijinul copiilor cu handicap şi al familiilor lor. Este un segment pentru care statul oferă prea puține soluții?
Încetul cu încetul, s-a dovedit că cel mai greu pentru serviciile publice este să facă faţă provocărilor din comunitate şi anume să răspundă familiilor care au copii cu dizabilităţi, care, disperate, căutau servicii de terapie şi recuperare, care doreau pentru copiii lor să ajungă să aibă o viaţă independenţa, să fie şcolarizaţi, incluși social şi să poată avea o profesie atunci când devin adulţi. Acest obectiv a devenit o provocare şi pentru Fundaţia UCOS, care a înţeles foarte repede că există discriminare faţă de handicap, că sunt copii neacceptați în învăţământul de masă pentru că aveau o dizabilitate, că trăim într-o comunitate care acceptă dificil diferenţa umană, existența ei în afara dorinţei noastre sau a familiei copiilor cu handicap.
„Mă implic fiindcă simt că pot să o fac şi că ei merită dăruire şi implicare. O fac fiindcă ştiu şi simt că orice copil recuperat va fi un câştig pentru familie şi comunitate nu va deveni o povara pentru generaţiile ce vin, că nu vor fi clienţii unui cămin spital. O fac fiindcă am privit ochii disperaţi ai părinţilor cu copii cu dizabilităţi. O fac fiindcă e un serviciu greu, enorm de greu care nu poate fi dus, încă, de un serviciu public”
Din 2001 am devenit purtători de cuvânt al copiilor cu dizabilităţi şi al familiilor lor. Din 2006 am înţeles riscul enorm dat de existența tot mai numeroasă a copiilor autişti. Am creat servicii pentru copii cu handicap psiho-neuro-motor, apoi pentru copiii autişti. Au urmat bolile reare, boală Down. Aceste situaţii curg atunci când eşti preocupată de ele. Ştii că există şi nu poţi sta nepăsător. Multă lume întreba: aveţi un copil cu dizabilităţi, de asta vă investiţi pentru ei? Iar eu le spun “Nu, mă implic fiindcă simt că pot să o fac şi că ei merită dăruire şi implicare. O fac fiindcă ştiu şi simt că orice copil recuperat va fi un câştig pentru familie şi comunitate nu va deveni o povara pentru generaţiile ce vin, că nu vor fi clienţii unui cămin spital. O fac fiindcă am privit ochii disperaţi ai părinţilor cu copii cu dizabilităţi. O fac fiindcă e un serviciu greu, enorm de greu care nu poate fi dus, încă, de un serviciu public”. Nu acuz sectorul public, dar motivarea trebuie să existe într-un astfel de serviciu. E mai simplu într-un ONG care e suplu în decizii şi intervenţie. Aşa e deocamdată construită societatea. Serviciile publice fac ce pot, sectorul privat de servicii sociale face tot ce se poate, face cu inima şi ştiinţa dată de formări multiple, de atragerea celor mai buni specialist, în care investeşti încredere şi îi faci să creadă în ceea ce crezi.
Cum va finanţaţi? Sunteţi un serviciu privat, iar situaţiile familiilor cu copii cu dizabilităţi sunt frecvent dificile.
De 18 ani încercăm să găsim fonduri de finanţare, e dificil, desigur. Actual avem 60 de copii cu dizabilităţi cu multiple nevoi. În spatele lor sunt 60 de familii şi ele cu nevoile lor, dar mai ales cu neputinţa de a plăti serviciile de recuperare furnizate de cei 16 specialişti şi 4 persoane administrative. Fiecare copil primeşte servicii de la 3-5 specialişti zilnic, pentru a asigura recuperare rapidă şi la maximul potenţialului copilului cu dizabilităţi. Pentru fiecare copil se intervine adaptat nevoii lui. E o activitate pasionantă, dar costisitoare. Statul investeşte puţin. Fiind ONG de Utilitate publică avem parteneriat cu serviciile publice, dar finanţarea de funcţionare depinde de noi.
Comunitatea sibiană vă poate ajuta?
Da, mult. Sunt câteva posibilităţi legale de sprijin, fără ca cei care participă să dea bani personali: donarea de 2% din impozitul personal pe anul trecut, completând un formular 230 prin care salariatul îşi dă acceptul că 2% din impozitul său pe profit poate fi donat Fundaţiei „Un copil o speranţă”. Trebuie completat în acel formular că persoana impozitată acceptă 2% din impozit pentru Fundaţia „Un copil, o speranţă” cod fiscal 10705769, Banca Transilvania, IBAN: RO98 BTRL 0330 1205 6709 77XX. Cei care doresc să ne susţină pot să apeleze tel. 0269 232 773 sau 0745 036 007 şi cineva se va deplasa la persoanele dornice să doneze cu formularul precompletat şi îl vor depune la ANAF.
Există şi posibilitatea sprijinirii din partea fimelor prin donarea de 20% din impozitul pe profit, deductibil, cf. Codului fiscal. Asta înseamnă că oamenii sau firmele pot sprijini fără să dea bani personali.
Avem nevoie de acest spijin. Ne este tot mai dificil să facem faţă cheltuielilor de funcţionare. Sibieni dragi, Fundaţia „Un copil, o speranţă” este made in Sibiu! Vă rugăm, lăsaţi banii dumneavoastră să ajute copiii din Sibiu şi nu donaţi în alte judeţe sau la alte entităţi care nu sunt made in Sibiu. E nevoie să ne sprijinim, să fim împreună, pentru copiii noștri.
