7.4 C
Sibiu
vineri, mai 16, 2025

Expertiza medicală nu se mută

Cele mai citite

Cabinetele medicale din subordinea Casei Judeţene de Pensii Sibiu, care evaluează capacitate de muncă a celor care solicită stabilirea gradului de invaliditate, vor rămâne la aceeaşi adresă, pe strada Herman Oberth, nr. 2-4, până la finalizarea renovării clădirii Policlinicii vechi. Într-un loc restrâns şi cu personal insuficient, cei doi medici au de controlat în medie 60-70 de persoane/pe zi. În privinţa spaţiului, singura soluţie pe care Prefectura, Casa de Pensii şi Spitalul Judeţean au găsit-o până în prezent, este să mărească cabinetele, amenajând camera de lângă acestea. „Soluţia pe care am găsit-o, şi vreau să le mulţumesc domnilor ªanta şi Presecan, este că au găsit spaţiul de lângă cel unde îşi desfăşoară activitatea momentan, pentru a fi extins cabinetul. Biroul de expertiză va avea un loc special în momentul în care va fi finalizată renovarea Policlinicii vechi, undeva la mansardă. Va fi lift şi nu vor fi probleme”, a declarat, miercuri, prefectul Horaţiu Răcuciu. Referitor la numărul medicilor, directoarea Elena Cernea susţine că sunt în continuare prea puţini, pentru că nu au existat cereri de angajare, deşi au comunicat că există un post temporar vacant. Singura consolare este că oamenii nu mai sunt obligaţi să repete în fiecare an procesul de revizuire, conform Legii 263/2010 privind pensiile. „Legea îmi permite ca în cazurile grave, să-l chem la revizuire la doi sau trei ani şi,prin urmare, noi sperăm să nu mai fim la fel de aglomeraţi. În situaţii grave, e posibil ca unii să nu mai fie revizuibili, dar există şi situaţii în care, probabil, boala avansează mai lent, iar aceştia vor fi chemaţi o dată la trei ani”, a încheiat Elena Cernea. (I.M.)

Publicitate
Ultimele știri

Un băiat cu autism i-a scris lui George Simion. „Sunt foarte iubăreț și iubesc din suflet pe toți cei din jurul meu. Nu râd...

Marian Grigor, un băiat de 12 ani cu autism din Sighetu Marmației, i-a adresat o scrisoare deschisă lui George...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect