Federaţia „Solidaritatea Sanitară” (FSS) organizează joi un nou protest în Piaţa Victoriei pentru apărarea drepturilor lucrătorilor din sănătate la condiţii de muncă decente.Acest protest este o continuare a acţiunilor în stradă începute în data de 5 noiembrie 2020, la el participând numărul maxim de protestatari permis de lege, informează organizaţia sindicală într-un comunicat remis AGERPRES.
Revendicările Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vizează intervenţiile urgente pentru creşterea siguranţei lucrătorilor, acordarea unor drepturi legale şi recunoaşterea meritelor profesioniştilor din sănătate.
„Protestul va include şi o serie de momente comemorative în amintirea colegilor şi colegelor care au decedat în lupta împotriva pandemiei COVID-19, aceste gesturi vizând totodată obligarea guvernanţilor la a respecta sacrificiului profesioniştilor din sănătate, inclusiv prin acordarea drepturilor privitoare la pensia de urmaş. În acelaşi timp, gesturile de comemorare au în vederea atragerea atenţiei guvernanţilor asupra necesităţii urgentării măsurilor de protecţie a lucrătorilor din sănătate, acestea trebuind să determine diminuarea în mod semnificativ a impactul COVID-19 asupra profesioniştilor din sănătate, atât în privinţa numărului de lucrători nou infectaţi cât, mai ales, în privinţa numărului celor care vor ajunge în continuare să plătească cu viaţa proprie tratarea şi îngrijirea pacienţilor”, susţin sindicaliştii din sănătate.
În acest context, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” solicită Primului Ministru, Ludovic Orban, organizarea şi coordonarea unei întâlniri cu reprezentanţii FSSR, la care să participe toţi miniştri responsabili de gestionarea acestei situaţii.
Potrivit sursei citate, revendicările Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vizează adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19; asigurarea accesului la toate informaţiile relevante privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate pentru a putea adopta politici eficiente de protecţie a acestora.
De asemenea, sindicaliştii cer respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie, acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30% şi sporul pentru combaterea epidemiei, acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim, creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022.
Nu în ultimul rând, membrii FFSR solicită autorităţilor asigurarea posibilităţii lucrătorilor din sănătate de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază, acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toţi salariaţii din sănătate, reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor, plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază, raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale. (AGERPRES)