La Centrul Antidrog din Sibiu au fost evaluate și consiliate anul trecut 76 de persoane consumatoare de droguri, de 4 ori mai multe față de anul 2015, când au fost înregistrate numai 18 astfel de cazuri. Se constată astfel un trend ascendent al consumului de droguri în județul Sibiu, vârstele celor care optează să consume substanțe interzise variind între 14 și 65 de ani. În ce constă terapia antidrog, care este durata de consiliere necesară, care este profilul psihologic al potențialului consumator de droguri, dar și cum pot fi ajutate de cei din jur persoanele care se confruntă cu această dependență ne spune psiholog clinician, consilier psihologic și psihoterapeut Adina Roxana Danciu, din cadrul Centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog (CPECA) Sibiu.
În ce constă terapia antidrog?
În cadrul CPECA Sibiu, procesul terapeutic începe de la primul contact cu persoana consumatoare, telefonic sau față în față, întrucât relația terapeutică este unul dintre principalele „ingrediente” care pot motiva schimbarea. Astfel, ne asigurăm că adăugăm empatie, profesionalism, susținere și încurajare la fiecare ședință și pe toate etapele procesului de asistență respectiv: etapa de evaluare, care presupune explorarea câtorva arii ale vieții beneficiarului (istoricul de consum, aria medicală, psihologică, socială și juridică). După identificarea nevoilor, specialistul CPECA prezintă beneficiarului planul de asistență, moment în care se pot face ajustările necesare astfel încât obiectivele stabilite să fie cât mai realiste și adaptate. Din acest moment începe consilierea/psihoterapia propriu zisă, care presupune ședințe individuale sau de grup, cu o frecvență prestabilită de comun acord.
Care este durata de consiliere necesară pentru consumatorii de droguri?
Programele noastre de consiliere/psihoterapie sunt individualizate în funcție de particularitățile și nevoile fiecărei persoane. De aceea, procesul de acordare de servicii în cadrul CPECA debutează cu evaluarea persoanei în vederea indentificării aspectelor de abordat. În funcție de acestea, se elaborează un plan individualizat de asistență, cu obiective specifice de atins într-o perioadă limitată de timp, de la 2 la 4 luni, de exemplu, cu posibilitatea de prelungire a lui, în situația în care obiectivele nu au fost atinse sau au apărut problematici noi.
Cum este consumul de droguri în rândul tinerilor, sunt categoria cea mai vulnerabilă în fața acestei tentații?
Conform studiului realizat de Agenția Națională Antidrog (ANA) privind consumul de tutun, alcool și droguri ilicite în rândul elevilor din învățământul liceal și profesional din județul Sibiu, majoritatea adolescenţilor (92%) au consumat băuturi alcoolice cel puţin o dată în viaţă, mai mult de jumătate (57%) au fumat cel puţin o dată în viaţă, mai mult de jumătate (53%) au consumat alcool în exces, ajungând la starea de ebrietate, 12% dintre elevi au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilicite, iar 2% au consumat cel puţin o dată în viaţă alcool cu medicamente.
Care sunt cele mai frecvente motive pentru care liceenii recurg la droguri? Ce vă spun?
Conform studiului mai sus menționat, există câțiva factori de risc care pot influența decizia de consum, precum percepţia riscurilor pe care le implică consumul de substanțe psihoactive (cât de riscant e să consume droguri), percepția disponibilității drogurilor (cât de ușor și le pot procura), precum și nivelul de permisivitate (toleranță) al părinților. În experiența mea la CPECA, am observat că plictiseala și lipsa abilităților de a face față plictiselii, sunt cele mai de suprafață, frecvente motive care determină debutul consumului de droguri, alături de nevoia de a apartenență la un anumit grup de prieteni, de acceptare socială (dacă ne referim, de exemplu, la consumul de alcool).
Care este profilul psihologic al potențialului consumator de droguri, care sunt niște trăsături general valabile care lasă loc instalării acestei adicții?
Adicția, de orice fel (de substanțe sau comportamente) poartă întotdeauna semnul setei de iubire, care se vede treptat în relațiile cu ceilalți, începând cu familia, continuând cu prietenii, colegii, și nu în ultimul rând cu sinele propriu. Adicția devine progresiv un ineficient și costisitor surogat al iubirii. În concluzie, în viața majorității consumatorilor dependeți există un deficit de iubire (comunicare, atenție, afecțiune, timp, încredere, siguranță și securitate, confort, limite, reguli, acceptare, etc.).
La ce probleme medicale și tulburări de comportament se expun consumatorii de droguri?
Consumul de droguri poate genera consecințe negative pe toate ariile vieții, cu un efect de domino: afectarea sănătății fizice și psihice, afectarea relațiilor cu sinele și cu ceilalți (familie, școală, serviciu), ducând treptat la izolare și inadaptare. Mai exact, acele aspecte de care speră consumatorul să scape atunci când se apucă de droguri. E un cerc vicios cu puține portițe de ieșire, un cerc care întărește și nu rezolvă problema pe care consumatorul vrea să o rezolve prin consum (oricare ar fi ea, mecanismul e același). De exemplu, cineva poate decide să consume droguri ca să scape de tristețe. Prin consum speră să scape de tristețe, dar nu face altceva decât să meargă treptat și sigur spre ea, spre o tristețe mai intensă, mai frecventă și mai dizabilitantă.
Care sunt drogurile folosite de consumatorii din Sibiu și cât de periculoase sunt fiecare dintre acestea, după cât timp dau dependență?
Conform aceluiași studiu, privind consumul de tutun, alcool și droguri ilicite în rândul elevilor din învățământul liceal și profesional din județul Sibiu, cel mai consumat drog este canabis/hașiș –11%; în clasamentul preferințelor urmează consumul de NSP (etnobotanicele, noi substanțe cu proprietăți psihoactive) – 4%, ecstasy și LSD/ alte halucinogene (fiecare cu 2%), cocaină/crack, amfetamine, inhalanți (1 %) și cu mai puțin de 1% fiecare: ciuperci halucinogene, heroină, steroizi anabolizanți, tranchilizante/sedative fără prescripţie medicală, droguri injectabile și ketamină.
Ce este de făcut când o persoană ajunge dependentă de droguri? Cum pot fi ajutați? Care este conduita corectă pe care să o aibă familia?
Fenomenul dependenței cuprinde întregul sistem familial, astfel că fiecare membru joacă un rol mai mult sau mai puțin conștientizat. Recomandarea noastră către familie se concentrează, în esență, spre crearea unor relații de încredere și siguranță între părinte și copil, astfel ca acesta din urmă să caute suport și să se lase ajutat atunci când situația o cere. Există servicii specializate care oferă suport consumatorilor de droguri, Agenția Națională Antidrog, cu Centrele de consiliere de la nivelul fiecărui județ (CPECA), cu servicii integrate de asistență (gatuite și confidențiale) precum și ONG-urile care pun la dispoziție, contra cost, atât servicii în sistem rezidențial cât și ambulatoriu (de ex. Crucea Albastră din Romania).
Ce este de făcut pentru a preveni consumul de droguri? Cum trebuie conștientizat copilul/tânărul cu privire la pericolul ascuns în spatele unei plăceri de moment?
Informare, educare și conștientizare, aceasta este deviza noastră în activitățile de prevenire pe care le desfășurăm la nivelul județului Sibiu. Prin informare și educare se poate ajunge la conștientizare, dacă „tonul” folosit este unul adecvat și adaptat nevoilor tinerilor. Un ton prietenesc dar ferm, care să prezinte atât avantajele (iluzorii dar existente) cât și dezavantajele (personale, legale) precum și modalitățile concrete de a face față și de a alege diferit (un stil de viață sănătos). Factorii de protecție e necesar a fi creați și dezvoltați de timpuriu (relația cu familia, acceptarea, afecțiunea necondiționată, alimentația, sportul, anturajul, școala, etc.)
DE ȘTIUT
O persoană consumatoare de droguri poate accesa serviciile Centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog (CPECA), situat în Sibiu, str. Andrei Șaguna, nr.10, în primul rând din inițiativă proprie, serviciile fiind accesibile oricui se confruntă cu un consum problematic sau cu dependența de substanțe. Serviciile de consiliere psihlogică și/sau psihoterapie, sunt confidențiale și gratuite. Există, de asemenea, situații în care alte instituții precum DIICOT, Serviciul de Probațiune, UPU, Spitalul de Psihiatrie, DGASPC, SAS din cadrul Primăriei, direcționează persoane consumatoare de droguri către CPECA.
ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE
În judeţul Sibiu, CPECA desfăşoară activităţi de prevenire a consumului de droguri în şcoala, familie şi comunitate. Proiectele care se implementează pe parcursul anului 2019 sunt:
- Proiectul naţional “Cum să creştem sănătoşi”, adresat preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar, clasa pregătitoare
- Proiectul naţional “ABC-ul emoţiilor”, adresat elevilor din ciclul primar, clasele II-III
- Proiectul regional “Şcolar cu Identitate”, adresat elevilor din ciclul primar, clasele III-IV şi părinţilor acestora
- Proiectul naţional “Necenzurat”, adresat elevilor din ciclul gimnazial, clasa a VII-a
- Proiectul local “Bilet spre adolescenţă”, adresat elevilor din ciclul gimnazial, clasele V-VIII şi părinţilor acestora
- Proiectul local “Un pas spre maturitate”, adresat elevilor din ciclul liceal, clasele IX-XII şi părinţilor acestora
- Proiectul naţional “FRED GOES NET”, adresat elevilor şi tinerilor care au experimentat consumul de alcool sau droguri ilicite
- Activităţi de marcare a “Zilei Mondiale fără Tutun, 31 mai”, “Zilei Internaţionale împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de droguri, 26 iunie”, “Zilei Naţionale fără Tutun, 15 noiembrie”
POLIȚIE: Anul trecut, polițiștii sibieni au confiscat peste 4 tone de canabis, iar 17 persoane au fost arestate preventiv
Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Sibiu a destructurat anul trecut o grupare infracțională formată din 21 de membri care acționau în sfera traficului și consumului de droguri
- În ultimii 3 ani au fost înregistrate 81 de sesizări penale pe linia traficului și consumului de droguri, fiind cercetate penal 75 de persoane; vârstele traficanților de droguri variază între 18 și 36 de ani
- În 2018, pe raza județului Sibiu au fost confiscate peste 4.000 kg de canabis, 96 grame de amfetamină, 77 de comprimate ecstasy, 13 grame de hașiș, 16 ml nitrit de amil și 100 grame noi substanțe psihoactive (etnobotanice); drogurile ridicate în vederea confiscării proveneau de pe teritoriul României și al altor state membre U.E.
- Pedepsele prevăzute de lege privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt de la 2 la 7 ani închisoare pentru droguri de risc, respectiv de la 5 la 12 ani cu închisoare pentru droguri de mare risc, iar pentru introducere în țară de droguri pedepsele variază de la 3 la 15 ani închisoare, în funcție de circumstanțe. Deținerea de droguri fără drept în vederea consumului propriu, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
- În anul 2018, 17 persoane au fost arestate preventiv, fiind cercetate penal pentru trafic de droguri
SPITALUL DE URGENȚE: Aproape 70 de persoane au ajuns la spital, după ce au consumat droguri și etnobotanice. 17 au fost minori
17 adolescenți au ajuns în anul 2018 de urgență la Spitalul de Pediatrie, fiind diagnosticați cu ”intoxicație cu substanțe interzise (etnobotanice)”. Dintre aceștia, 4 aveau vârsta de 18 ani, 6 – 17 ani, 1 pacient – 15 ani, 2 pacienți – 14 ani, iar 1 pacient – 13 ani.
De asemenea, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu s-au prezentat anul trecut 50 de pacienți în urma consumului de droguri și etnobotanice, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Nici un pacient nu a fost internat la Spitalul Județean, 43 plecând cu recomandări, iar 7 fiind transferați la Spitalul de Psihiatrie.
De la începutul acestui an, alte 6 persoane au ajuns la Urgența Spitalului Județean Sibiu după ce au consumat droguri și etnobotanice, un pacient în vârstă de 19 ani necesitând internarea la Spitalul de Psihiatrie Sibiu.