Sibienii sunt așteptați duminică, 13 mai, să participe la cea de-a doua ediție a Crosului Inimii, pe un traseu de 2,5- 3 kilometri, începând cu ora 13:00 în zona podul luminat din Parcul Sub Arin. Competiția este organizată de Societatea Studenților Medicinisti Hipocrates Sibiu cu scopul de a conștientiza populația cu privire la importanța mișcării în prevenirea afecțiunilor cardiace. Crosul este organizat sub formă de donație, iar banii vor ajunge la Centrul Cardiologic din Sibiu. Traseul este podul cu lumini, stația de taxiuri astra, Bazinul Olimpia, Hotel Park și podul luminat.
„Se adresează întregii comunități, scopul fiind o mai bună conștientizare a bolilor inimii și a importanței mișcării. Iar noi sperăm ca prin intermediul acestui proiect să scoatem cât mai multe persoane din casă pentru a le arăta cum printr-un foarte mic efort pot scăpa de multe griji și boli. Crosul este adresat tuturor sibienilor indiferent de vârstă și dacă nu mă înșel printre câștigătorii de anul trecut se află și un băiat de 14 ani. Vă așteptăm în număr cât mai mare la linia de start.”, este mesajul lui Alexandru Bănică, coordonatului Crosului Inimii, ediția întâi.
Crosul inimii se va desfășura pe următorul traseu: Podul cu lumini, stația de taxiuri astra, Bazinul Olimpia, Hotel Park și podul luminat. Startul se va da la ora 13:00, de la podul cu lumini (Parcul Sub Arin)
Foto: Alexandru Bănică