7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

FOTO: Porți deschise către lumea copiilor cu dizabilități, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă

Cele mai citite

Ziua Porților Deschise a fost un moment de bucurie pentru elevii și cadrele didactice ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă. O sumedemie de activități ale tuturor celor prezenți au oferit un prilej de a face cunoscută lumea în care elevii cu deficiente de vedere și auz trăiesc și eforturile mari pe care aceștia trebuie să le facă pentru a se adapta la lumea noastră, prin implicarea vizitatorilor în diverse ateliere. I-au avut alături pe copiii școlilor partenere. Cu toții s-au putut juca într-un cort senzorial în care micuții au intrat cu căști și ochelari care le-au atenueat simțurile, au avut parte de un traseu senzorial, au descoperit lumea nevăzută, au avut parte de audiologie educațională, sport, quilling și multe, multe alte activități. La eveniment a participat și Ramona Antonie, reprezentanta Sense Internațional România, poate singura organizație care militează activ pentru drepturile persoanelor cu surdocecitate.
De asemenea, prin activitățile organizate la începutul săptămânii, a fost omagiată personalitatea Helen Keller, prima persoană cu deficiențe de auz care a absolvit un colegiu și care a devenit un simbol în lupta pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.
„Întreaga echipă , cadrele didactice, instructorii de educație, tot personalul școlii s-a implicat în acest proiect și au contribuit cu toții la realizarea unei zile de neuitat. A fost o zi reușită în care colegii mei au făcut ceea ce fac zi de zi, dar acum s-au depășit pe ei înșiși. Nu pot decât să fiu mândră că lucrez cu astfel de oameni speciali, dăruiți muncii cu copiii”, spune Nicoleta Nan, director CSEI 2.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect