Spitalul de Pediatrie Sibiu se află în plin proces de modernizare și extindere a unității de primiri urgențe, cu fonduri europene. Primăria Sibiu a demarat un proiect de 12 milioane de lei, iar după patru luni s-au făcut deja circa 30% din lucrări.
În luna decembrie, la Spitalul de Pediatrie a început execuția în contractul de extindere a spațiilor pentru primiri urgențe. Contractul semnat pentru acest proiect, finanțat cu fonduri europene, prevede recompartimentare și extindere, la parter, un nou sistem de ventilație și climatizare, sistem nou pentru fluide medicale, un acces reamenajat, plus achiziția de echipamente medicale.
Primăria spune că după 4 luni de lucrări, au fost executate 30% din obiective, adică la termen. Ce este important e faptul că totul se desfășoară în timp ce activitățile medicale nu se întrerup, astfel că se lucrează pe rând la încăperile afectate. S-au finalizat 5 încăperi pentru urgențe medicale, s-au realizat circuitele electrice necesare rampelor de fluide medicale și s-a instalat o nouă centrală de tratare a aerului.
Primăria a cumpărat și un aparat de hematologie modern și sunt în derulare procedurile de achiziție pentru echipamente IT. Restul de aparatură ce va fi cumpărată va face obiectul unei noi proceduri. Pentru IT, în cabinetele din ambulatorii, s-a semnat contractul în valoare de 430.000 de lei. S-au cumpărat un sistem de arhivare și prelucrare a imaginilor medicale, un sistem de management al pacienților care va include un sistem de afișaj digital al anunțurilor, precum și calculatoare și imprimante necesare în procesul medical. În plus, vor fi aduse și trei ecografe de înaltă performanț, două urmând să fie livrate în următoarele săptămâni către Laboratorul de Radiologie și Imagistică și cabinetul de endocrinologie și dermatologie. Al treilea ecograf va fi unul portabil, pentru cabinetul de chirurgie. Valoarea celor trei se ridică la1,4 milioane de lei.
Alte achiziții, pentru echipamente de laborator și pentru cabinetele ORL, cel de chirurgie și cel de ortopedie, sunt în derulare. Ambulatoriul de dermatologie va fi dotat cu aparate de criocauterizare și tratament cu laser, iar pentru diagnosticare se va achiziționa o sondă ecografică dedicată afecțiunilor cutanate.
O altă investiție în Spitalul de Pediatrie, finanțată din bugetul local, este cea care vizează reabilitarea și extinderea spațiilor în care funcționează ambulatoriile Spitalului. Contractul ajunge la 1,2 milioane de lei, va începe în luna mai a acestui an, și va acoperi spațiile în care funcționa înainte Serviciul Administrativ al Spitalului, mutat pe str. Ștefan cel Mare. Termenul de finalizare este de 6 luni.
“La Spitalul de Pediatrie lucrăm la extinderea unității de primiri urgențe, precum și la dotarea ambulatoriilor, investiții în valoare de 11,8 milioane de lei, asigurate din fonduri europene nerambursabile. Lucrările de la Urgențe se desfășoară fără oprirea activității medicale și de aceea s-au luat măsuri speciale pentru desfășurarea acestora. Vreau să felicit conducerea Spitalului pentru modul în care a gestionat această situație și să mulțumesc personalului medical pentru înțelegere. În paralel achiziționăm echipamente performante și moderne atât pentru Urgențe, cât și pentru ambulatoriile de specialitate, parcurgând procedurile de achiziții publice.”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.