
Campanie: Rezidenţii Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă. (Jurământul lui Hipocrate) Rezidenţii care îşi fac stagiul pe secţia de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu spun că este una dintre secţiile cele mai dificle, unde află foarte multe lucruri care îi ajută în cariera de medic, indiferent de ce specialitate aleg. Cel care-i ţine în priză, pe lângă urgenţele şi zecile de pacienţi care trec pragul instituţiei medicale, este şeful de secţie, medicul Alexandru Frăticiu, care le explică şi le destăinuie cu mare dăruire tinerilor medici secretele specialităţii de gastroenterolog. Liliana Nenciu Nu au suficientă aparatură de cea mai înaltă calitate, care de multe ori se defectează, şi nici o structură hotelieră a secţiei satisfăcătoare pentru pacienţi şi personal. Pentru a face o investigaţie endoscopică unui pacient, trebuie să-l coboare de la etajul al II-lea, unde se află secţia, la subsolul clădirii Medicală, în compartimentul de Endoscopie. Cu toate acestea, medicii de aici salvează zilnic zeci de pacienţi şi se chinuiesc să facă faţă solicitărilor. Munca le este însă îngreunată şi de lipsa aparaturii, atât de necesare în cazul diagnosticării şi rezolvării afecţiunilor gastroenterologice. De curând, s-a defectat colonoscopul, atât de necesar pentru diagnosticarea afecţiunilor de colon, printre care şi cancerul de colon, iar medicii trebuie să trimită pacienţii către mediul privat, alte spitale din oraş sau alte centre universitare. Oana Motoc va deveni medic cardiolog şi mai are două zile de stat pe secţia de Gastroenterologie. Potrivit curriculei, trebuie să înveţe în 3 luni tainele acestei specialităţi. A apucat să vadă cum se face doar o singură colonoscopie, deoarece s-a defectat aparatul, însă spune că, în ciuda acestui fapt, a aprofundat foarte multe cunoştinţe. „Este o secţie cu un flux foarte mare de pacienţi, iar orice informaţie medicală pe care o primim este bine-venită. Am fost primiţi cu mare deschidere, lăsaţi să asistăm la intervenţiile făcute de medicii de pe secţie”, spune Oana Motoc, care este medic rezident de Cardiologie, în anul II. Secţia Gastroenterologie nu formează rezidenţi în specialitatea de Gastroenterologie, deoarece, spune şeful secţiei, se scot foarte puţine posturi la concursul de rezidenţiat în specialitatea de Gastroenterolgie, iar cei care se formează în această specialitate preferă centrele universitare consacrate în specialitatea de Gastroenterologie, deşi dl. Frăticiu, fiind Doctor în ªtiinţe medicale şi medic primar, are dreptul să fie formator în Gastroenterologie. Dar un medic atât de devotat ca dr. Alexandru Frăticiu i-a pus însă pe gânduri pe rezidenţii care au trecut prin secţie. Ionuţ Dragomir este medic rezident de Medicină internă, în anul II. Spune că a rămas foarte impresionat de ceea ce se întâmplă pe secţia de Gastroenterologie, încât se gândeşte să facă o supraspecializare în acest domeniu. „Este într-adevăr o secţie dificilă, însă avem noroc cu domnul doctor Frăticiu care ne explică de toate fără să fie nevoie să întrebăm noi. Acest lucru este foarte important, iar în urma discuţiilor cu dânsul m-am gândit chiar să fac o supraspecializare”, mărturiseşte Ionuţ. Plătiţi mai puţin decât o menajeră În cadrul discuţiei cu rezidenţii de pe secţia de Gastroenterologie ni s-au alăturat şi rezidenţi care au avut şansa să treacă prin stagii pe la secţia de Gastroenterologie, cum este în prezent George Boca, care mai are un an şi va termina rezidenţiatul. Este un medic plin de energie şi parcă radiază bună dispoziţie. A trecut prin secţia de Gastroenterologie acum doi ani, însă medicul Frăticiu l-a remarcat şi spune despre el că este un medic care promite. ªi-ar dori să aibă prin preajmă astfel de medici, însă salariile mici cu care sunt remuneraţi nu-i prea conving să stea în spitalele sibiene şi, mai mult de atât, pe Gastroenterologie sunt scoase la concurs foarte puţine posturi. „Stăteam într-o zi şi făceam un calcul şi reieşea că noi suntem plătiţi cu 6,5 lei pe oră, iar unei menajere pe care o chemi la curăţenie acasă, îi dai cel puţin 10 lei pe oră. E drept că poate într-o oră nu ai niciun pacient, dar în altă oră poate ajung 10 pacienţi”, mărturiseşte George. ªi totuşi, până acum, niciunul dintre rezidenţii cu care am discutat nu s-a gândit să plece să lucreze în străinătate, deşi se descurcă greu financiar. George spune că-i place ceea ce face şi nu vrea să plece să lucreze în străinătate, deoarece are alte surse de venit decât salariul, pe care îl consideră o batjocură parcă intenţionată a Statului Român. El a ales să devină medic din pasiune, părinţii lui nefiind cadre medicale. A acceptat salariul mic, însă, de curând, o întâmplare nefericită i-a dat planurile peste cap. Colaborarea bună cu medicii-şefi de secţie şi cadrele universitare pe unde a făcut stagii, ca Dr. Frăticiu, este o regulă, dar sunt şi incidente amare pe care şi le aminteşte George, cum ar fi cel în care un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu a avut un comportament total neadecvat, zbierând la el de faţă cu pacienţii şi personalul, fiind la un pas să-l lovească, pe motiv că nu ar fi montat o sondă nazo-gastrică unui pacient în stare gravă, în timpul gărzii, deşi dr. George Boca spune că nici măcar nu fusese în gardă în perioada respectivă, când ajunsese pacientul în urgenţă. „Era vorba despre un pacient care fusese internat iniţial pe secţia Medicală, iar starea lui s-a agravat şi a fost transferat pe ATI. Este datoria noastră să mergem să vedem pacienţii noştri care au fost transferaţi pe alte secţii. M-am dus să-l văd, iar medicul respectiv a început să urle la mine că de ce nu am pus sonda pacientului. Eu i-am explicat că nu am fost eu de gardă, eu doar am venit să văd ce face pacientul, dar nu a vrut să mă asculte, urla la mine de faţă cu pacienţii, folosind un limbaj agresiv pe un ton foarte ridicat, de intimidare, greu de reprodus. M-am gândit chiar să-l dau în judecată petnru calomnie, am şi martori. Este inadmisibil un astfel de comportament”, este de părere George. Ceilalţi rezidenţi răsuflă uşuraţi şi se bucură că nu au avut parte de astfel de evenimente. Ovidiu Tecoanţă este medic de familie la Mârşa, dar şi medic rezident în anul II, la Cardiologie. Îşi împarte timpul între spital şi cabinet. Dimineaţa lucrează în spital, iar după-masa face naveta la Mârşa. Deşi programul este foarte aglomerat, spune că se simte împlinit că face ceea ce-i place. Dr. Alexandru Frăticiu- şef secţie Gastroenterologie „Eu vin cât pot în sprijinul rezidenţilor, pentru drepturile lor, deoarece ei sunt viitorul, sunt cei care ne vor lua locul. Toţi cei care trec prin secţia de Gastroenterologie spun că este o secţie foarte grea, iar majoritatea mărturisesc că aici au învăţat într-adevăr să facă o ecografie, iar unii dintre ei îşi pot chiar perfecţiona cunoştinţele de electrocardiografie. Nu ne permitem să îi lăsăm să folosească aparatura de endoscopie, foarte sensibilă, nu avem suficientă aparatură nici pentru cazurile grave; am avea responsabilitatea să îi formăm în endoscopie pe cei care sunt medici rezidenţi de Gastroenterologie, însă nu am mai avut de ani de zile rezidenţi de Gastroenterologie, deoarece aceştia preferă centrele universitare mari, deşi noi am avea dreptul să îi formăm aici, la Sibiu”.




