Ziua de 2 aprilie aduce un nou deces în județul Sibiu. Este vorba despre o femeie de 77 de ani, care era internată din 26 martie la ATI. Pe 28 martie a decedat, atunci fiind recoltate și probele pentru coronavirus. Ieri a fost primit rezultatul testului, care a confirmat că era infectată. Nu se cunoaște încă motivul pentru care a ajuns la Terapie Intensivă și nici dacă a fost infectată în spital sau a venit de acasă infectată deja. Cel mai probabil, este pacienta care a sosit la Sibiu fiind respinsă de alte spitale, din Cluj și Timișoara.
Reamintim că primul pacient confirmat cu infecție coronavirus în Sibiu a fost un asistent al Spitalului Județean, care a venit la serviciu timp de mai multe zile, fără să știe că este infectat. El a fost internat la Boli Infecțioase abia după ce a primit rezultatul testului pentru COVID-19, alte cadre medicale din spital fiind trimise în izolare din acest motiv. El a reclamat că ar fi putut să ia virusul de la un pacient sosit în spital fără să existe echipament adecvat. Ulterior, conducerea a precizat că în secia ATI erau toat eechipamentele necesare pentru o astfel de intervenție.
Femeia din Sibiu decedată a fost anunțată alturi de altealte șase persoane care au murit sau au fost confirmate cu coronavirus udpă deces. Numărul total al morților declarate oficial în epidemia de coronavirus într-o singură zi cunoaște un nou record, 22 de persoane. Decedații aveau între 34 și 83 de ani.
Tot astăzi au mai fost anunțate 13 decese, în cursul serii, precum și alte două decese în cursul dimineții. În total, astăzi au fost anunțate 22 de persoane care au murit fiind infectate cu coronavirus.
Deces 108
Bărbat, 64 ani, jud Arad. Internat în SJU Arad-Boli Infecțioase cu Insuficiență respiratorie acută, s-au recoltat probe pentru COVID-19 în data de 28.03.2020 si a decedat în aceiasi zi. Rezultat pozitiv in data de 31.03.2020. Comorbiditati: HTA gr II, Obezitate gr.II.
Deces 109
Femeie, 83 ani, jud. Vrancea. A decedat acasă în data de 31.03.2020. Probe pentru COVID-19 recoltate la necropsie, în data de 1.04.2020, rezultat pozitiv în data de 2.04.2020. Are contact cu caz confirmat. Comorbiditati: Diabet zaharat, HTA.
Deces 110
Bărbat, 77 ani, jud Galați. Internat în Spitalul de BI Galați în data de 30.03.2020 și recoltat în aceiași zi. Contact cu caz confirmat COVID-19. Decedat în 1.04.2020. Rezultat pozitiv pentru COVID-19 în data de 2.04.2020. Comorbiditati: HTA
Deces 111
Femeie 77 ani, jud Sibiu. Internat în SCJ Sibiu-ATI in data de 26.03.2020. Decedat în 28.03.2020. S-au recoltat probe necroptice în data de 28.03.2020. Rezultat pozitiv pentru COVID-19 în data de 1.04.2020.
Comorbiditati: HTA, CIC, Boala Renala Cronica.
Deces 112
Bărbat, 81 ani, jud Suceava. Internat în SJU Suceava în data de 21.03.2020 în Secția medicală cu dg. Bronhopneumonie nespecifica. Recoltat pentru COVID-19 în 23.03.2020. Rezultat pozitiv în 25.03.2020. Decedat în 30.03.2020.
Deces 113
Bărbat, 34 ani, jud Suceava. Internat în SJU Suceava în data de 26.03.2020 în secția Nefrologie cu dg. Boala renală std final. Recoltat pentru COVID-19 în 27.03.2020. Rezultat pozitiv în 2.04.2020. Decedat în 28.03.2020.
Deces 114
Bărbat, 71 ani, jud Suceava. Internat în SJU Suceava în data de 26.03.2020 în secția Nefrologie cu dg. Boala renală std final. Recoltat pentru COVID-19 în 27.03.2020. Rezultat pozitiv in 2.04.2020. Decedat în 28.03.2020.
ACTUALIZARE
O oră mai târziu a fost anunțat și decesul 115
Femeie, 53 ani, jud Caraș Severin. Internată în SJ Reșița în data de
25.03.2020, rezultat pozitiv în 26.03.2020. Contact cu fiica intoarsa din
Dubai. Fara boli cronice asociate.
Deces în data de 02.04.2020.