20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Informații coronavirus din Sibiu: Prefectura anunță că sunt 142 de persoane în carantină

Publicitate

Cele mai citite

Instituția Prefectului Sibiu anunță că în ziua de 24.03.2020, în județul Sibiu, Direcția de Sănătate Publică monitorizează 2.420 persoane izolate și 142 persoane în carantină. Un număr de 8 persoane au ieșit din carantină, în cursul zilei de astăzi.
Potrivit unei informații transmise anterior de prefectură, în județul Sibiu există două centre de carantină, însă nu au fost publicate informații oficiale despre localizarea acestora. Informațiile pe care le deținem arată că un centru se găsește în orașul Sibiu, într-un hotel central, iar celălalt centru se află în Păltiniș.
În cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, astăzi, a fost înregistrat un număr de 24 de apeluri, pe cele două numere de telefon puse la dispoziție cetățenilor 0269-211254 și 0269-216103, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de peste 30 de cazuri de natură medicală. Cetățenii pot solicita informații și la adresa de mail [email protected].
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru”  al județului Sibiu, a venit în sprijinul cetățenilor și personalului medical prin amenajarea în proximitatea UPU Sibiu, Spitalului Municipal Mediaș, Spitalului din Cisnădie, Spitalului de Pneumoftiziologie, Spitalului de Psihiatrie, Spitalului Militar și la secția de Boli Infecțioase Sibiu, a câte un cort destinat triajului epidemiologic. Se evită așadar, pe cât se poate, expunerea pacienților și a personalului medical la riscuri suplimentare și se poate preveni astfel supraaglomerarea spitalelor.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, în echipaje mixte cu jandarmi și polițiști locali, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.
În ultimele 24 de ore, 148 de polițiști din cadrul I.P.J. Sibiu alături de aproximativ 100 de jandarmi au desfășurat 208 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 172 de persoane și 10 de societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității. Ca urmare a verificărilor efectuate, 4 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 9.000 de lei din cauza nerespectarea măsurii izolării.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un polițist sibian a ajuns cu mașina pe un teren agricol. Agentul a fost transportat la spital

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Agnita a ieșit cu mașina de pe șosea și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya