CLINICA MISAN MED Sibiu vine în întâmpinarea pacienților cu o aparatură nouă, performantă: videogastroscop și videocolonoscop marca Olympus, aparate moderne care permit vizualizarea prin imagini de înaltă rezoluție și calitate superioară a leziunilor de pe mucoasa tubului digestiv. Dr. Daniela Coman, medic specialist Gastroenterologie, ne vorbește despre avantajele remarcabile ale celor două aparate.
Aceaste îmbunătățiri s-au obținut prin adaugarea sistemului narrow band imaging, pe scurt NBI, o tehnică modernă care evidențiază pe imagine, printr-un contrast mărit, zonele cu leziuni de pe mucoasa digestivă, delimitând astfel mult mai vizibil zonele cu probleme ale peretelui intestinal. În acest fel, NBI este foarte util în depistarea precoce a tumorilor digestive, dar și a altor leziuni inflamatorii.
Trecerea de la modul obișnuit de funcționare cu lumină albă a aparatului la sistemul NBI se face printr-o simplă apăsare de buton aflat pe același endoscop, astfel compararea celor doua imagini este facilă, rapidă și sigură.
Datorită frecvenței tot mai crescute a polipilor intestinali și a complicațiilor acestora, CLINICA MISAN MED a acordat o atenție deosebită polipectomiei endoscopice, astfel încât, în momentul de față, se pot efectua în cadrul clinicii noastre aceste proceduri intervenționale în cele mai bune și sigure condiții, datorită noilor echipamente de videoendoscopie terapeutică, precum și a unui electrocauter cu funcție de coagulare și tăiere.
Recomandam evaluare de scrrening pacienților cu vârsta peste 45 de ani, celor cu antecedente familiale de tumori digestive, pacienților anemici sau cu test hemocult pozitiv, pacienților cu tulburări de tranzit (constipatie, diaree), pacienților cu dureri abdominale cronice, precum și celor cu simptomatologie specifică (arsuri retrosternale, gust modificat, gura urât mirositoare).
În cadrul Clinicii MISAN MED se pot efectua consultații de gastroenterologie gratuite, gastroscopie și colonoscopie de screening gratuite. Pentru consultații și endoscopie digestivă superioară și inferioară diagnostică și terapeutică gratuite va sta la dispoziție Dr Daniela Coman, Medic Specialist Gastroenterologie
CLINICA MEDICALA MISAN MED SIBIU
Adresa: Strada Hipodromului Nr. 3B, Sibiu, România
Telefon:
+40 369 801 555
+40 269 245 516
+40 748 200 207
Fax: +40 369 801 805
E-mail:
[email protected]
[email protected]