4 milioane de lei. Atât a primit Spitalul Municipal Mediaș în acest an de la bugetul local al municipiului pentru derularea lucrărilor de investiții. Și nu fost puține lucrări care au început în 2018. Una dintre cele mai importante investiții este cea demarată la Secția Pneumologie a unității medicale medieșene.
Conducerea Spitalului Municipal Mediaș își propune să realizeze lucrări de extindere și mansardare a clădirii, măsuri de securitate la incendiu prin ignifugarea întregului material lemnos, refacerea instalațiilor electrice dar și a alimentării cu apă potabilă, respectiv a instalației de încălzire centrală. Clădirea în care funcționează Secția Pneumologie din Mediaș a fost ridicată între anii1960-1965 și are nevoie de lucrări masive de reabilitare. Astfel, căile de circulație nu corespund normelor PSI, există un număr insuficient de paturi, saloanele nu sunt dotate cu grupuri sanitare proprii iar izolația termică a clădirii este insuficientă.
De asemenea, se lucrează la amenajarea cabinetelor spitalului care se află în Policlinică, respectiv Laboratorul de Citologie, Cabinetul de Neurologie, Cabinetul de Interne, cel de Psihiatrie și va fi amenajat în policlinică un cabinet pentru consulturile ORL, consultațiile în acest moment desfășurându-se în cadrul Spitalului Municipal Mediaș.
Tot în clădirea Policlinicii se schimbă vechile geamuri cu unele termopan, se înlocuiesc ușile și instalațiile de iluminat. De asemenea, se schimbă și vechile calorifere, întreaga investiție fiind de aproximativ 500.000 de lei. Banii provin din fonduri de la bugetul local al municipiului Mediaș.




