7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Klaus Iohannis: „Nu am de gând să merg în Sibiu atâta timp cât este carantinat”

Cele mai citite

Președintele Klaus Iohannis a spus că nu va mai veni în Sibiu cât timp orașul este carantinat. Șeful statului a mers azi la Institulul Clinic Fundeni, spunând, la finalul vizitei, că numărul de paturi ATI a fost dublat în România și va continua să crească. „Ambiția noastră este ca la acest capitol să fim cu un pas înaintea evoluției pandemiei”, a spus Iohannis.

„Din aprilie și până acum, sau din martie până acum mai exact, am dublat numărul de paturi de la ATI. Deci, atenție, am dublat numărul de paturi de la ATI, pornind de la un număr deja destul de mare de paturi ATI, în comparație cu alte sisteme sanitare din alte țări, însă se vede că, din păcate, nu este încă suficient. În fiecare săptămână, prin efortul medicilor, prin efortul Ministerului, al domnului ministru personal, se adaugă zeci de noi paturi de ATI și vom continua în acest ritm, fiindcă ambiția noastră este ca la acest capitol să fim cu un pas înaintea evoluției pandemiei și rezultatele de până acum au dovedit că așa a fost și așa intenționăm să continuăm”, a spus Klaus Iohannis, potrivit presidency.ro.
El a subliniat faptul că numărul cazurilor noi de Covid-19 se menține „pe un platou”, însă a spus că numărul deceselor cauzate de acest virus este în continuare prea mare.
„În ultimele zile vedem că numărul de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 se menține pe un platou, așa cum ne spun și experții, ceea ce confirmă că măsurile recomandate de aceștia și puse în aplicare de către autorități au fost măsurile corecte, juste. Numărul de decese provocate de acest virus necruțător este însă în continuare prea mare. La fel, presiunea pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă se menține la cote foarte ridicate și, de aceea, am hotărât, împreună cu Ministerul Sănătății, să intensificăm eforturile pentru creșterea capacității acestor secții, deci capacitatea secțiilor ATI, la nivel național”, a spus președintele.
Întrebat de jurnaliști dacă mai vine la Sibiu în weekend, așa cum obișnuia, Iohannis a spus că nu are de gând să vină cât timp orașul este carantinat.
„Dacă ne-am întâlnit în București, vă dați seama că nu am fost în Sibiu. Nu, nu am de gând să merg în Sibiu atâta timp cât este carantinat, dar motivul principal este că avem foarte, foarte mult de lucru aici și cred că este mai important să mă ocup de aceste probleme decât să îmi petrec weekendul la Sibiu”, a spus președintele.
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Nicolae Ciucă demisionează din funcția de președinte al PNL

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al partidului.„Dragi români, vă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect