Legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază de zile libere a fost promulgată de președinte. Zilele libere nu se includ în durata concediului de odihnă.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care îi încurajează pe cetățeni să se vaccineze. Este vorba despre acordarea unor zile libere la cerere, aferente dozelor de vaccin. Astfel, pentru fiecare doză de vaccin pe care o face o persoană va primi câte o zi liberă la cerere. Aceste zile acordate nu vor fi incluse în perioada concediului de odihnă.
Zilele libere pentru vaccinare nu sunt valabile doar pentru angajați, ci și pentru studenți și elevi. Aceștia, la rândul lor, pot beneficia de zile libere la cerere după efectuarea vaccinului. Important este și faptul că aceste dispoziții nu se aplică dacă angajații se vaccinează la locul de muncă prin grija angajatorului. Dreptul la zile libere se acordă pe baza adeverinței de vaccinare.
,,Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti” scrie în noua lege.
Legea adaugă prevederi și în ceea ce privește părinții sau reprezentantul legal al persoanelor cu dizabilități. Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.