Reuniți în cadrul unei ședințe extraordinare, aleșii locali din Mediaș au aprobat hotărârea privind reabilitarea instalațiilor edilitare din cadrul clădirii în care funcționează Secția Pneumologie.
Prin intermediul proiectului se propune realizarea unui puț din beton pentru lift care va fi alipit de clădire, precum și achiziționarea unui lift pentru pacienți. De asemenea, vor fi reabilitate instalațiile termice și electrice, dar și cele de ventilare și climatizare.
De asemenea, vor fi făcute modificări la instalația sanitară și va fi amenajată o baie suplimentară în cabinetul medicului șef, vor fi executate unele modificări interioare în ceea ce privește pardoseala și va fi amenajată o parcare lângă imobilul în care funcționează Secția Pneumologie.
Aceste lucrări vin în continuarea unei investiții de amploare derulată la Secția Pneumologie a Spitalului Municipal Mediaș. Clădirea în care funcționează Secția Pneumologie a fost ridicată între anii1960-1965 și avea nevoie de lucrări masive de reabilitare.
Astfel, căile de circulație nu corespund normelor PSI, există un număr insuficient de paturi, saloanele nu sunt dotate cu grupuri sanitare proprii iar izolația termică a clădirii este insuficientă. Anul trecut, conducerea Spitalului Municipal Mediaș a demarat ample lucrări de reabilitare și modernizare ale clădirii, care se referă la extinderea și modernizarea clădirii, măsuri de securitate la incendiu prin ignifugarea întregului material lemnos, refacerea instalațiilor electrice, dar și a alimentării cu apă potabilă, respectiv a instalației de încălzire centrală.