Lista tot mai lungă cu posibile simptome ciudate de COVID-19 s-ar putea „îmbogăți” cu încă unul: „limba COVID”. Dacă pierderea gustului este deja un simptom binecunoscut și des întâlnit, un cercetător britanic, Tim Spector, spune că în cazul unora dintre pacienți au apărut afte dureroase, abcese și ulcerații pe limbă care ar fi legate tot de COVID, relatează Euronews, citat de Digi 24.
„Limba COVID” ar putea face parte dintr-o gamă întreagă de simptome mai puțin întâlnite, care tocmai de aceea riscă să fie mai puțin luate în seamă, așa cum sunt și iritațiile pielii sau modificările la nivelul palmelor și tălpilor, cunoscute mai degrabă ca „degetele COVID”.
„Am adunat date de la 4,5 milioane de oameni din trei țări care ne-au descris simptomele și am depistat până acum peste 20 de simptome de COVID, între care unele rare, care nu au fost observate până acum”, a declarat profesorul Tim Spector. El estimează că o treime dintre pacienții care au făcut COVID au dezvoltat astfel de simptome nespecifice.
„Limba COVID” este atunci când aspectul ei este ca și cum ar fi „răzuită”, ca si cum ar lipsi mici bucățele din ea sau ca și cum ar face niște solzi. Adesea limba poate să aibă un aspect încărcat, cu asperități, și să fie acoperită de un strat de o altă culoare, alb-gălbuie, care nu iese la periaj. Este ceea ce se numește „limba geografică” (o afecțiune inflamatorie, limba are aspect de hartă, acoperită cu niște pete roșiatice) De multe ori, este vorba despre un simptom dureros, spune profesorul britanic.
Uneori, „limba COVID” se asociază cu iritații și mâncărimi pe piele, dar cel mai adesea „limba COVID” apare după ce pacientul dezvoltă deja câteva simptome clasice, a explicat expertul. El a constatat că mai puțin de 1 din 100 de pacienți au avut „limbă COVID”, dar spune că proporția ar putea fi mai mare, dacă oamenii își dau seama că este, totuși, un simptom asociat cu COVID.
Experții au obsevat de mai multe luni modificări și patologii ale limbii în cazul unor dintre pacienții COVID, dar încă nu erau edificați dacă este vorba despre un simptom în sine sau este vorba despre o infecție cu alți patogeni, consecutivă bolii. International Journal of Infectious Diseaseas a publicat în august un studiu însoțit de fotografii care descrie leziuni apărute la mucoasa orală în cazul pacienților diagnosticați cu COVID.