
În aceasta lună expiră primul mandat de manager al Spitalului Municipal Mediaş, al medicului chirurg Bogdan Burghelea. Cu această ocazie, şeful unităţii medicale şi-a prezentat raportul de activitate în faţa consilierilor locali medieşeni. Bogdan Burghelea spune că au fost trei ani grei, mai ales că în momentul preluării spitalul avea datorii in valoare de aproximativ 1,4 milioane de lei. Întrebat dacă se va mai înscrie la concurs pentru un nou mandat, acesta a răspuns că în mod sigur se va înscrie, motivând că are foarte multe proiecte fie în derulare, fie care urmează să fie accesate.
„Au fost condiţii grele financiare, consider că au fost ani grei, cu muncă foarte grea, dar totuşi au fost ani frumoşi. Eu sunt mândru că în momentul de faţă am reuşit de la datoriile pe care le ştie toată lumea (aproximativ 1,4 milioane de lei) să ajungem să realizăm în plus faţă de achitarea lor investiţii de aproximativ 700.000 de euro. Consider că pentru o unitate de nivelul nostru şi o unitate de stat este o realizare. Conform legislaţiei, mandatul meu va fi prelungit pentru o perioadă de 3 luni de zile pentru că aşa prevede legislaţia, urmând ulterior să se organizeze concursul. Sigur că mă voi înscrie în continuare pentru că mai am foarte multe proiecte fie în derulare, fie care urmează să fie accesate şi este păcat să las lucrul la jumătate”, susţine medicul primar chirurg Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal Mediaş.




