Din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a decis măsuri drastice în Slimnic.
„Astăzi, 4 septembrie a.c. a avut loc Ședința Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii, unde s-a analizat situația epidemiologică din localitatea Slimnic și s-au făcut următoarele propuneri către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență: purtarea măștii în spații deschise pe raza localității Slimnic să fie obligatorie; instituțiile cu atribuții de control să intensifice verificările timp de 14 zile; lăcașurilor de cult li se recomandă se efectueze slujbele religioase în exteriorul lăcașurilor de cult”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Astfel, analizând cele propuse și ținând cont de faptul că, pe tot parcursul acestei săptămâni, rata incidenței cumulate a depășit pragul de 3/1000 de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 41/04.09.2020 în care e stabilit ca începând din această noapte și până la data de 18 septembrie, ora 24, să se instituie obligativitatea purtării măști de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele aflate pe teritoriul localității Slimnic, prezente în toate spațiile publice deschise. Se exceptează de la această obligativitate copiii cu vârsta mai mică de cinci ani.
De asemenea, autoritățile recomandă ca în intervalul 5 septembrie, ora 00.00- 18 septembrie, ora 24, lăcașurile de cult să desfășoare slujbele religioase în curtea lăcașului. În plus, credincioșii trebuie să poartă mască de protecție și să păstreze distanța fizică de doi metri între persoane.
În această perioadă, instituțiile cu atribuții în prevenirea și combaterea pandemiei cu COVID-19 își vor intensifica măsurile de supraveghere și control în localitatea Slimnic.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Slimnic va informa populația localității prin orice mijloace (afișarea în locuri vizibile a hotărârii, postare pe site etc).
„Întrucât situația epidemiologică nu a avut o evoluție favorabilă în localitatea Slimnic, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de începerea școlii, am considerat că este nevoie de o intensificare a măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii virusului SARS CoV-2 în această localitate, pentru a evita o situație mult mai gravă decât cea prezentă. Drept urmare, a fost convocat de urgență CJSU în ședință extraordinară, care a adoptat Hotărârea 41/04.09.2020. Ca urmare, sub coordonarea prefectului, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi vor avea echipaje de verificare ce vor lucra în două schimburi zilnic, Inspectoratul Teritorial de Muncă va verifica, operatorii economici și agenții economici de transport, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor alternativ cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vor efectua verificări conform atribuțiilor pe raza localității Slimnic. Fac un apel către toți cetățenii județului nostru să poarte mască de protecție și să păstreze distanța fizică, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de începerea școlii, dar și de alegerile locale”, transmite prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.