Organizarea concursului de Rezidenţiat, sesiunea 2010, a intrat în linie dreaptă. La concursul de Rezidenţiat, pe care Ministerul Sănătăţii îl va organiza în data de 21 noiembrie a.c., s-au înscris un număr de 5.131 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Aceştia vor concura pe 3.505 locuri şi posturi scoase la concurs. Cei mai mulţi medici tineri, 4.319, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 701 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 111 vor susţine specialitatea în farmacie. ªi anul acesta sunt mai puţini tineri absolvenţi care au ales să se înscrie pentru posturile scoase la concurs, chiar dacă la finalizarea studiilor de specialist au un loc de muncă garantat. Astfel, pentru cele 469 posturi scoase la concurs în domeniul medical s-au înscris 384 candidaţi, iar pentru cele 52 posturi din domeniul farmacie sunt înscrişi doar 2 candidaţi. În sesiunea din 2010, dintre cele 3.505 locuri şi posturi scoase la concurs, un număr de 2.740 sunt locuri pentru medicină, 175 locuri pentru medicină dentară şi 69 pentru farmacie. La acestea se adaugă cele 469 posturi scoase la concurs pentru medicină şi 52 posturi pentru farmacie. Anul acesta, raportat la anul trecut, nu vor exista modificări în ceea ce priveşte tematica şi bibliografia, precum şi sistemul de test grilă cu 200 întrebări. Mai multe informaţii pot fi obţinute accesând pagina de internet www.rezidentiat.info. (L. N.)
Cele mai citite
Ultimele știri
Profesorul Corvin Lupu despre succesul neașteptat a lui Călin Georgescu și curentele naționaliste/suveraniste și extremiste din România. Implicațiile asupra Sibiului de astăzi
Profesorul Corvin Lupu nu este surprins în totalitate de succesul lui Călin Georgescu, din primul tur al alegerilor prezidențiale...
Articolul precedent
Articolul următor