Reprezentanții Spitalului de Pediatrie au depus, în parteneriat cu Primăria Sibiu, un proiect pentru obținerea de fonduri europene pentru dotarea cu aparatură și echipamente pentru gestionarea crizei sanitare generate de pandemia de COVID. Valoarea finanțării obținute este de 21,4 milioane lei, iar o parte dintre achiziții sunt deja în curs.
În următoarea perioadă, Spitalul de Pedistrie va achiziționa și un ansamblu de containere pentru triaj, anunță reprezentanții municipalității. Aceștia mai transmit că Primăria a semnat, săptămâna aceasta, contractele pentru achiziția unui analizor suplimentar de hematologie și a unui sistem centralizat de gaze medicinale, care să suplimenteze capacitatea spitalului. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, termenul de livrare a acestor aparate fiind de 60 și respectiv 90 de zile. Din aceeași sursă de finanțare se va achiziționa încă un aparat pentru radiografie de ultimă generație, procedura fiind în curs.
„Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu este singura unitate spitalicească în subordinea Primăriei și continuăm să ne concentrăm eforturile pe modernizarea și dotarea secțiilor acesteia, așa cum am făcut-o în fiecare an de la preluarea sa de către municipalitate. Spitalul preia cazuri pediatrice de COVID din luna martie”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Spitalul este pregătit să asigure oxigen în cazul pacienților cu forme grave de boală, cu 6 paturi cu oxigen în Terapie Intensivă și 12 paturi cu oxigen în secția COVID. Toate cele trei sedii ale Spitalului sunt dotate cu stații proprii de oxigen.
Măsuri luate pentru pregătirea Spitalului de Pediatrie în contextul pandemiei
În data de 3 aprilie, Spitalul de Pediatrie a pus în funcțiune, cu sprijinul Primăriei Sibiu, o linie de testare RT-PCR proprie pe care se efectuează teste atât pentru pacienții spitalului, cât și teste la cerere din partea publicului larg. Până în prezent, acest laborator a efectuat 20.573 de teste. „Cam 200 de teste se efectuează în fiecare zi în acest laborator de către o echipă de specialiști formată din 4 persoane care lucrează 6 zile pe săptămână. În ultima săptămână rata de pozitivitate a testărilor a crescut, confirmând astfel o creștere accentuată a infecției în Sibiu”, transmite Primăria Sibiu.
În contextul pandemiei de Covid, secția de boli infecțioase a fost mutată de pe str. Transilvaniei pe str. Pompeiu Onofreiu, pentru a crește numărul de paturi disponibile pentru pacienți confirmați cu coronavirus sau suspecți. Astfel, în sediul de pe Pompeiu Onofreiu sunt disponibile 50 de paturi pentru pacienții Covid, din care 6 la Terapie Intensivă. În acest sediu este disponibilă examinarea radiologică necesară în diagnosticarea cu coronavirus, precum și un sector de terapie intensivă.
Pentru a crea mai mult spațiu pentru urgențe și ambulatoriu pe str. G. Barițiu, spațiile administrative au fost mutate de la Luther pe str. Ștefan cel Mare, într-o clădire pusă la dispoziție de Primăria Sibiu care a alocat și fonduri pentru renovarea noului sediu și pentru dotări. În spațiul eliberat în sediul de pe str. G. Barițiu se va extinde unitatea de primiri urgențe a spitalului și se va moderniza prin instalarea unui sistem nou de ventilație a aerului, înlocuirea sistemului existent de distribuție a fluidelor, amenajarea unui laborator propriu de analize și dotarea cu aparatură. De asemenea, Ambulatoriile Spitalului sunt în curs de modernizare, prin achiziția de aparatură și echipamente de ultimă generație. „Primăria Sibiu a alocat în acest an toate sumele solicitate de către managementul Spitalului pentru asigurarea celor necesare în contextul coronavirusului: aparatură medicală, componente pentru punerea în funcțiune a liniei de testare, echipamente de protecție, dezinfectanți, aparate de decontaminare, un generator de oxigen și un compresor de aer, un aparat de ventilație mecanică, containere pentru spații conexe, etc”, precizează reprezentanții municipalității sibiene.
Structura Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu
Secțiile clinice de pediatrie I și II funcționează în acest moment pe str. Transilvaniei. Secția de Boli Infecțioase se află în prezent pe str. Pompeiu Onofreiu, tot aici funcționând și laboratorul de analize medical în care se face testarea RT-PCR pentru COVID. Secțiile de chirurgie, ortopedie, radiologia, centrul de primiri urgențe și o parte din ambulatorii funcționează pe str. G. Barițiu.
Toate sediile Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu dețin autorizație pentru securitate la incendiu, fapt confirmat de un control al ISU Sibiu care a avut loc în această săptămână. În prezent, activitatea Spitalului este asigurată de 60 de medici și 195 de asistente.