-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

O nouă secție a Spitalului Județean Sibiu a fost reabilitată cu bani europeni

Cele mai citite

Încă un spațiu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost complet modernizat din bani europeni.

În toate cele 19 saloane au fost înlocuite geamurile, ușile, rețelele electrice, cele de încălzire, de alimentare cu apă și de canalizare. Podelele au fost acoperite cu covor PVC tratat împotriva microbilor, iar pereții au zugrăveli cu vopseluri antibacteriene. Toaletele au fost complet reabilitate, iar obiectele sanitare înlocuite.

Potrivit comunicatului de presă, toate corpurile de iluminat sunt dotate cu becuri tip led, pereții exteriori au fost termoizolați, iar la geamurile dinspre curtea interioară a fost montat un sistem parasolar.

În premieră, secția a fost dotată cu trei sisteme:

  • climatizare automatizată în fiecare salon și pe holuri;
  • „nurse call” – care va permite apelarea individuală a asistentelor de către pacienți;
  • detectare-semnalizare incendiu. Acesta a fost conectat la rețeaua existentă de hidranți interiori care, la rândul său, a fost înlocuită.

„Este doar o parte dintre lucrările ample pe care le efectuăm la cele 3 corpuri de clădire ale Maternității Noi, pentru că toate secțiile de aici vor fi complet reabilitate. Cu banii obținuți din fondurile Uniunii Europene vrem să îmbunătățim atât condițiile de spitalizare ale pacienților, cât și să asigurăm un cadru optim pentru medici și personalul medical”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Secția recent reabilitată a fost cuprinsă în contractul de lucrări „Lot 1 – Maternitatea Nouă”, a cărui valoare este de aproximativ 31 de milioane de lei, majoritatea banilor fiind obținuți de către Consiliul Județean Sibiu din fondurile Uniunii Europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Lucrările de modernizare ale „Maternității Noi” sunt susținute financiar și de către Consiliul Județean Sibiu, printr-o contribuție proprie în valoare de 7,61 milioane lei. La aceasta se adaugă o finanțare a Primăriei Municipiului Sibiu, acordată prin Agenda de Sănătate, în cuantum de 3,5 milioane lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Ce mașini vor avea polițiștii din România pentru intervenții. Primele imagini au apărut deja

Cel mai nou model Dacia va fi folosit de polițiștii din România, câteva imagini cu un asemenea transport de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect