Reprezentanții Polisano, companie al cărei președinte este Remus Borza, anunță că au deschis până în prezent peste 100 de farmacii, până la finalul lui 2016 fiind programată finalizarea a 200 de astfel de unități. Astfel, dacă în anul 2009 erau deschise 14 farmacii, iar în 2014, 65, la sfârșitul lunii septembrie 2015 a fost inaugurată farmacia cu numărul 101, în Timișoara. De asemenea, numărul produselor comercializate în farmacii este în continuă creștere, de la 18.000 de titluri de medicamente și produse incluse în nomenclator în luna ianuarie, ajungându-se în septembrie la 23.000.
Reprezentanții Polisano anunță că încă din luna septembrie pacienții rețelei de farmacii beneficiază de măsurarea gratuită a tensiunii arteriale și a glicemiei, iar în perioada octombrie-decembrie are loc o campanie de promoții, sute de produse putând fi achiziționate la preț redus.
În cadrul noii politici de business a fost dezvoltat și proiectul Polisano Academy prin care se dorește recrutarea studenților farmaciști cu rezultate remarcabile, pentru perioade de practică alături de cei mai buni specialiști din industria farmaceutică românească, urmând ca la terminarea facultății să fie angajați.
Farmaciile Polisano sunt încă în curs de schimbare a numelui, acestea fiind intitulate inițial „Rețeta”. Rebranduirea a inceput dupa ce lantul de farmacii Reteta a fost implicat intr-un scandal legat de medicamentele oncologice.




