16.3 C
Sibiu
miercuri, mai 14, 2025

Plânsul ne face bine

Cele mai citite

Plânsul este sănătos, deoarece este un mod eficient de a ne hidrata ochii. De asemenea, lacrimile sunt cele care au un efect dezinfectant. Bacteriile de la nivelul ochilor dispar după o repriză bună de plâns. Acesta din urmă este declanşat de emoţiile care au o intensitate ridicată, fie cele negative, cum ar fi veştile proaste sau furia, fie cele pozitive, cum ar fi bucuria intensă, informează Molero y Marc Planella, psihiatru din Barcelona, citat de postamedicala.ro. Există şi persoane care plâng fără să ştie exact motivul. Acestea sunt din categoria celor care sunt tot timpul deprimate şi care ar trebui să ceară sfatul unui specialist, scrie dcnews. ro. Înainte de toate, experţii sunt unanim de acord cu faptul că lacrimile sunt benefice pentru calmarea interioară. De câte ori nu ne-am descărcat prin plâns? Astfel, permitem reducerea emoţiilor negative şi putem lua decizii mai bune. Molero informează, de asemenea, că: „Treptat, persoana se relaxează, se calmează, îşi reduce încărcătura emoţională şi astfel creşte posibilitatea găsirii unei soluţii la problema pe care o are. Astfel, victima reuşeşte să îşi controleze emoţiile şi să le facă mai uşor de gestionat.” (L.N.)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Grav accident cu ATV-ul în județul Sibiu. A intervenit elicopterul SMURD

Doi bărbați au fost răniți grav, miercuri după amiaza, după ce au intrat cu ATV-ul într-un copac în apropiere...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect