14.1 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Porți deschise la cel mai mare spital din județul Sibiu

Cele mai citite

spitalul judeteanSibienii interesați de activitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au ocazia sâmbătă, 22 august, să viziteze unitatea medicală în cadrul evenimentului organizat în premieră, intitulat „Ziua Porţilor Deschise”.

Circuitul de vizitare a secţiilor celei mai mari instituţii sanitare din județul Sibiu (cu excepţia celor cu risc de transmitere a bolilor infecto-contagioase), se va derula în intervalul orar: 09:00-12:00. În cadrul secţiilor vor fi prezenţi medicul şef de secţie, asistentul şef sau înlocuitorii desemnaţi ai acestora, care vor furniza celor interesaţi informaţiile despre specificul şi activitatea secţiei.

De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate şi două conferinţe, după cum urmează: începând cu ora 10:00„Strategia de dezvoltare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu”, prezentare susţinută de Dr.Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu, în sala de conferinţe a instituţiei, de lângă clădirea direcţiunii; iar de la ora 10:30, Proiectul din fonduri europene „Centru de Cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult” (CVASIC), prezentare susţinută de Prof. Univ. Dr.Ioan Maniţiu, medic primar cardiolog, medic şef Secţia Clinică Cardiologie I a SCJU Sibiu, în aceeași locație.

„Organizarea Zilei Porţilor Deschise este un demers prin care ne dorim să promovăm serviciile de asistenţă medicală din cadrul instituţiei noastre, care s-au îmbunătăţit constant în ultimii ani, în urma investiţiilor masive în infrastructură. Considerăm că toţi cetăţenii trebuie să cunoască progresele care s-au făcut şi proiectele viitoare în care suntem angrenaţi, astfel încât să creăm premisele unei cât mai bune şi solide comunicări cu publicul”, explică Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO – Dacă vezi bufnița, urcă în autobuz: experimentul urban într-un oraș din România

Primăria Craiovei încearcă o metodă neobișnuită pentru a-i convinge pe locuitori să renunțe la mașină și să folosească mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect