-1 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

„Prietenii din spital”, un proiect ce face apel la voluntariat

Cele mai citite

Asociația Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” și Asociația ReGenerația au lansat un nou proiect prin care încearcă să formeze și să implice peste 120 de voluntari care să fie alături de bolnavii internați la Spitalul de Psihiatrie. Intitulat Prietenii din Spital – Serviciul de voluntariat al ASPPS, proiectul a obținut o finanțare nerambursabilă de 30 000 de euro prin Granturile SEE – 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.
„Ne bucurăm că vom putea să instituim un serviciu de voluntariat pe baze profesioniste aici, în Spitalul de Psihiatrie. Ceea ce ne propunem pentru următorul an este să recrutăm voluntari, să le oferim o perioadă de pregătire, să le oferim o instruire specifică a unui program de voluntariat in interiorul unui Spital de Psihiatrie sau al unei unități medicale în general, cu reguli și coordonate proprii, dar dorim să le oferim voluntarilor și posibilitatea de a se dezvolta personal și de a face aceste stagii de voluntariat de plăcere și în ideea de a-i dezvolta mai departe în carieră”, spune Roxana Fediuc, manager de proiect.
Partea de formare a voluntarilor o va asigura Asociația ReGenerația. Voluntarii nu vor fi implicați în îngrijirea medicală a pacienților, ci în activitățile de petrecere a timpului liber, precum ergoterapie, acompaniament, organizare a unor cursuri, informare, plimbări și alte activități recreative.
„Noi vom oferi suport pe partea de recrutare de voluntari și de pregătire a acestora . Practic, pe durata a 10 luni vom face campanii de recrutare voluntari, nu ne vom limita la studenții de la Facultatea de Psihologie, ci ne-am propus să mergem către toți oamenii care vor să facă un bine și care pot fi trainuiți să ofere suport prin timpul pe care îl vor dedica în program. Recrutarea este primul pas, al doilea este pregătirea prin training – atât pe legislație în domeniul voluntariatului și mod de lucru cu org gazdă, cât și pe partea de dezvoltare personală – comunicare, lucru în echipă și un pic de orientare în carieră, în cideea în care experiența de voluntariat legal este recunoscută ca și experiență de lucru”, Aura Serea, Asociația ReGenerația.
Proiectul se derulează în perioada aprilie 2015-martie 2016, iar voluntarii se vor putea înscrie pe platforma online www. prieteniidinspital.ro, începând cu luna mai. Printre condițiile minimale pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să facă voluntariat se numără vâsta peste 18 ani și o stare bună de sănătate, certificată prin adeverință de la medicul de familie. După înscriere, voluntarii vor fi chemați mai întâi la un interviu, după care vor beneficia de cursuri de formare. Până în prezent, peste 50 de studenți ai Facultăților de Psihologie și Medicină au activat ca voluntari în cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Sibian cu alcoolemie peste 1 la mie, prins beat la volan în județul Vâlcea

Un sibian în vârstă de 61 de ani a fost prins băut la volan, în weekend, în timp ce...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect