Într-o existență plină de schimbări și nesiguranță, a păstra o relație de cuplu sănătoasă, a avea parte de stabilitate și de securitate în căsnicie, a devenit o reală provocare. Una la care, mulți dintre noi, nu mai găsesc soluții potrivite așa încât, numărul căsătoriilor sfârșite printr-un divorț, crește de la an la an. Despre condiţia omului zilelor noastre, trăind atât o viaţă a libertăţii, cât şi o dramă a neînţelegerii modului în care să o gestioneze, despre problemele care macină un cuplu, dar şi despre soluţii, vorbeşte într-un interviu acordat Sibiu 100%, Aniela Sârbu, psiholog clinician şi psihoterapeut.
Ce se întâmplă astăzi cu viaţa de cuplu, cu viaţa de familie, având în vedere că în România se divorţează foarte mult şi foarte simplu, birocratic vorbind?
Consider foarte importantă conștientizarea semnificației căsătoriei, responsabilitatea pe care o implică alegerea ei, maturitatea emoțională necesară pentru a lua o astfel de decizie, asumarea ei cu înțelegerea clară a impactului pe care o relație de familie cu tot ce implică ea, îl are pentru toți cei care fac parte din familie. Mai important decât să ne gândim la divorț, cred că este să devenim mai responsabili și conștienți că nu ne putem juca cu viața noastră și mai ales a copiilor pe care îi aducem pe lume. O căsătorie este mult mai mult decât entuziasmul și uneori, îndrăznesc să zic, inconștiența celor care se grăbesc să oficializeze iubiri încă nematurizate, în momente în care încă nu se cunosc suficient nici pe ei și nici ce presupune angajamentul unei vieți împreună. În contextul creșterii numărului divorțurilor, cred că trebuie să crească nivelul de maturitate emoțională, conștientizarea, implicarea responsabilă și asumată nu doar în alegerea partenerului de relație cât mai ales în munca pentru a păstra vie și sănătoasă relația.
Ce credeţi că distruge cel mai mult armonia iniţială a cuplului, înţelegerea aceea care i-a făcut pe oameni să dorească să îşi unească destinele prin căsătorie?
O relație trece prin mai multe faze. Prima fază este cea a armoniei aparente. Este cea a îndrăgostirii pline de entuziasm și adesea destul de ruptă de realitate. Atunci, creierul îndrăgostiților funcționează altfel decât în mod obișnuit și adesea ne determină să vedem, să facem și să simțim ceva ce pare foarte diferit de multe ori după ce acea stare de exaltare dispare. Îndrăgostirea plină de pasiune este doar o etapă, necesară dar nu suficientă pentru ca o relație să funcționeze. Pe lângă aceasta, o relație are nevoie de intimitate și angajament bazat pe implicare, comunicare și efort continuu pentru a face ca lucrurile să funcționeze într-un cuplu. Ce distruge armonia? Uneori nimic în mod special. Apare doar dezamăgirea venită în urma amăgirii că pentru o relație este suficientă îndrăgostirea, atracția inițială și că, acest combustibil de la început, va fi suficient pentru a susține relația. Cu tristețe, cei mai mulți descoperim că un cuplu presupune investiție, efort de construcție, disciplină, răbdare, toleranță, maturitate emoțională, comunicare eficientă și, foarte important, o bază de valori comune. Lipsa acestora nu oferă baza de siguranță și stabilitate, fundația pe care se poate înălța apoi o relație sănătoasă. Așteptările nerealiste, lipsa de toleranță la frustrare, neasumarea responsabilității pentru propria persoană și pentru relație, comoditatea, lipsa comunicării, valorile diferite pe care nu le-au identificat și nici cunoscut ca fiind necesare pentru baza relației, necunoașterea propriei persoane și nici a partenerului, nepăsarea, iată doar câteva din cauzele fisurilor din relații.
Care sunt semnele premergătoare despărţirii?
O relație în care partenerii nu reușesc să cadă de comun acord asupra a ceea ce consideră valoros și important, nu găsesc consensul, nu reușesc să mai facă compromisuri tolerabile, se înstrăinează prea mult așa încât nu mai găsesc calea de întoarcere, când există tensiuni mari și conflicte care nu se soluționează corect și echitabil față de amandoi, o astfel de relație este supusă unui distres crescut care poate cauza ruptura. Studiile arată că pentru a remedia o situație care a produs daune în relație (agresivitate verbală, răutăți, indiferență etc), trebuie făcute alte 5 gesturi frumoase pentru a preveni despărțirea. Câți dintre noi credeți că facem acest lucru? Foarte puțini! Nici cei implicați ca urmare a deciziei proprii într-un proces de terapie a relației nu depun într-un mod dedicat și responsabil acest efort, ce să spunem de ceilalți? Cele mai multe relații, chiar și cele aparent funcționale, sunt de fapt relații care funcționează pe avarie și acest lucru poate dura ani de zile. Sunt relații aparent perfecte celor din jur care vin cu surpriza despărțirii lăsând mult mister în jur și altele care par la limita funcționării pentru că partenerii par să se certe mereu și totuși, găsesc o cale să rămână împreună, cu un nivel de satisfacție mai mare sau mai mic.
Cum se poate acţiona în acest stadiu, când lucrurile par să se destrame, dar partenerii încă nu au făcut paşi concreţi spre un divorţ?
Un prim pas este să se așeze la masă și să înceapă o discuție. Nu o ceartă, nu un conflict cine are dreptate și cine nu. Amândoi au, fiecare în felul lui. La masa negocierii se pot întâlni ca să vadă dacă mai au suficiente motive, resurse și dorință de a rămâne împreună. Să conștientizeze matur tot ce implică faptul de a rămâne mai departe un cuplu dar și ce implică o despărțire. De multe ori, este mai ușor să vezi soluția eliberatoare a despărțirii decât să depui efortul reconstrucției. Uneori, însă, despărțirea poate fi o soluție salvatoare, răul cel mai mic, alteori poate să aiba costuri ascunse, neconștientizate și pentru care cei doi nu au fost pregătiți. La fel ca și alegerea de a fi împreună într-o relație, (nu vorbim de a se iubi) și alegerea despărțirii trebuie gândită bine și asumată matur și responsabil. Sunt oameni care se iubesc, în felul lor, uneori greu de înțeles pentru cei din jur, dar care nu reușesc să păstreze o relație sănătoasă și alții care poate nu par cei mai îndrăgostiți și pasionali oameni dar care au un parteneriat de invidiat. Așa că, nu există rețete ci doar situații particulare de viață. Dacă nu reușesc să găsească această cale de lămurire singuri sau cu ajutorul apropiaților în care au încredere, există și varianta ajutorului specializat. Consilierea și psihoterapia relațiilor de cuplu, poate oferi acea conștientizare necesară, poate pune situația într-o nouă lumină, nepărtinitoare, într-un cadru în care partenerii pot vorbi ca să se asculte nu doar să se audă și să se acuze rănindu-se reciproc. În cabinetul psihologului de exemplu, adesea partenerii vin cu un număr de probleme, așteaptă soluții sau sfaturi și pleacă dezamăgiți pentru că descoperă alte probleme necunoscute, ascunse, descoperă întrebări mai multe decât răspunsuri, văd realitatea necosmetizată și adeseori asta le place mai puțin decât ce știau inițial. Află că este o călătorie ce necesită efort, implicare, dedicare sinceră și susținută. Unii de dezamăgesc și renunță reconfirmându-și cumva că nu mai au nicio șansă, aveau dreptate că e mai ușor să se despartă și dovedesc că nu au suficiente motive să lupte pentru a repara și construi. Alții, câștigă altă perspectivă și se simt încurajați de noile descoperiri, se simt motivați să reaprindă energia din relația lor și clădesc o relație mai sănătoasă și plină de semnificații.
Care sunt cele mai bune modalităţi prin care pot fi depăşite conflictele zilnice, mărunte în aparenţă, dar care în esenţă ajung să macine relaţia şi să stingă bucuria soţilor de a trăi împreună?
Conflictele nu trebuie să fie depășite. Ele au nevoie să fie observate, când apar, din ce motive, ce transmit, ce spun despre fiecare partener, despre dinamica dintre ei, cum se rezolvă de obicei, ce nu se rezolvă niciodată? Conflictele trebuie conștientizate și înțelese. Cu răbdare, blândețe și dorință de a comunica cât mai pe înțelesul celuilalt. Din rezolvarea neînțelegerilor, din efortul de a comunica cu tandrețe, de a-l asculta și de a-i vorbi celuilalt despre ce simți, mai mult decât cât de mult te enervează, se naște mai multă intimitate în relație. O relație sănătoasă are nevoie de multă intimitate pentru că ea oferă o bază de siguranță relației.
Susţineţi că pentru o relaţie corectă de dragoste, nu este indicat să te aştepţi ca partenerul să îţi împlinească golurile sufleteşti. Care este limita în această ecuaţie, până în ce punct e normal să te aştepţi ca celălalt să te facă fericit?
Nu putem trăi singuri dar a trăi împreună cu cineva este posibil abia după ce am învățat să fim bine cu noi înșine. Abia după ce am înțeles cine suntem, cam ce ne dorim, încotro ne îndreptăm, ce avem și putem oferi, ce ne face să fim unici, care ne sunt pasiunile, calitățile și limitele, când reușim să ne definim identitatea și ne asumăm matur responsabilitatea pentru alegerile noastre, pentru calea pe care o urmăm și pentru propria persoană, putem invita alături de noi pe cineva care dorește să împartă cu noi același drum în aceeași direcție. Partenerul nu te poate face fericit pentru că își dorește el asta chiar dacă face tot ce știe în acest sens. Fiecare cunoașteți, probabil, persoane care, orice li s-ar oferi sunt nemulțumite, se simt neîmplinite, sunt frustrate și nefericite cerând mereu mai mult. Nimeni nu este dator să îți ofere ce tu nu îți poți oferi singur. Ești singurul responsabil să îți cauți echilibrul și liniștea, să alegi cu maturitate situațiile care te dezvoltă și îți oferă siguranță și stabilitate. Ești singurul dator să îți atingi obiectivele pe care tot tu ești responsabil să ți le descoperi și să muncești ca să le împlinești. Un parrtener nu va putea umple un gol pe care tu singur nu știi cum să îl umpli. O relație nu se poate construi pe un fundament nesigur și fragil. Din acest motiv tu ești cel obligat să lucrezi la tine pentru a oferi terenul propice unei relații care poate aduce mai multă bucurie acolo unde deja există șansele ca aceasta să existe, mai multă împlinire acolo unde conștient și responsabil, tu ai pus bazele unei vieți bogate în planuri și realizări frumoase. Iubirile sunt minunate dar nu sunt datoare să ne aducă toată împlinirea și sensul existenței noastre ci doar să lumineze cea mai frumoasă parte din noi!
Se întâlneşte des un scenariu. Atât timp cât partenerii sunt sănătoşi, au o viaţă profesională satisfăcătoare şi se simt relativ împliniţi, relaţia merge bine. Însă, în momentul în care la unul dintre soţi se întâmplă ceva (este concediat, pierde o persoană apropiată,are o problemă gravă de sănătate), armonia se rupe, se ajunge la alcoolism, la violenţe şi în final, la ruperea relaţiei. De ce se întâmplă asta şi cum ar putea fi evitat acest deznodământ?
Adeseori, proba rezistenței unei relații este dată de astfel de situații de viață mai puțin fericite. O relație nu e doar lapte și miere, adesea testează răbdarea și puterea de a trece peste greutăți împreună, alături unul de celălalt. Într-o relație sănătoasă, partenerii se susțin, dar nu necondiționat și la nesfârșit. Cred în relațiile în care amâdoi sunt motivați să devină cea mai bună variantă a lor și muncesc pentru a evolua separat și împreună. Este o dovadă de iubire să nu îți lași partenerul să renunțe la luptă. Viața adesea este o luptă. Nu îl poți lăsa să se complacă în neputință și renunțare, nu îi poți îngădui vicii care îl consumă pe el și relația voastră. Ești dator să îi ceri să își asume responsabilitatea în primul rând pentru viața lui și să facă tot ce îi stă în putință. Cel care iubește și ține la relație, va face asta. Cel care se complace și alege să beneficieze de dăruirea și generozitatea partenerului și să profite de ea fără să ofere ceva în schimb, își demonstrează golul lui lăuntric. Sunt relații în care sacrificiul unuia este necesar (boli grave de exemplu) și unde dăruirea plină de generozitate și iubirea, empatia și căldura, fac să lumineze relația ca un model de frumos în doi rareori văzut la alte cupluri. Și sunt relații în care, din păcate, cuplul este alcătuit din abuzator și victimă, din salvator și neputincios, multe modele construite de istoria de viață și psihologia celor implicați.
Când este preferabil mai degrabă un divorţ, decât un trai chinuit împreună?
Când nu mai există posibilitatea de a construi poduri, ci doar ziduri între cei doi, când nu mai există o bază de prietenie între ei, când nu mai sunt șanse de a păstra intimitate, respect, când mediul în relație este toxic, nociv prin agresivitate fizică, verbală, când există abuz psihic, emoțional, prin invadarea celuilalt și agresarea lui, dar și prin neglijare, când tensiunea nu dispare, nu există căi de comunicare și înțelegere, când unuia sau amândurora nu le mai pasă unul de altul și nici de relație, când abandonează efortul de a mai munci pentru relație, când se rănesc unul pe altul prin iresponsabilitate, infidelitate, abandonează sau erodează sănătatea fizică, psihică și emoțională a oricărei persoane implicate (parteneri, copii, mai ales a copiilor dacă există) atunci poate fi o soluție indicată despărțirea. O relație nu trebuie să fie un chin ci un motiv de bucurie împreună alături unul de altul, sprijinindu-se pe valori comune și privind în aceeași direcție. O relație este de dorit să ne împlinească și să ne facă mai buni și dacă asta nu se întâmplă, măcar să nu ne distrugă.
Există anumite situaţii peste care un cuplu nu va putea trece niciodată sau oricând, indiferent de ce s-a întâmplat între parteneri, mai poate fi loc de speranţă?
Situațiile peste care se poate sau nu trece sunt relative. Limitele de toleranță și înțelegere diferă de la caz la caz. O astfel de decizie este una foarte particulară și face parte din intimitatea vieții celor implicați. Unii pot regăsi speranță după situații aparent dezastruoase, alții pot renunța dintr-un fleac.
Care consideraţi că sunt “secretele” de care un cuplu trebuie să ţină seama pentru ca partenerii să aibă parte de o bătrâneţe fericită împreună?
Secretele le pot spune doar cei care au reușit să ducă la bun sfârșit o viață împreună. Ce înseamnă asta? Nu doar că au rezistat fizic împreună ci că au făcut din relația lor o sărbătoare. Au reușit să facă alegerile cele mai bune, să aibă înțelepciune și răbdare, să schimbe cât le-a stat în putere ca să le fie bine împreună și să suporte când nu au putut schimba. Cei care au rămas împreună sfidând timpul, ne vorbesc despre dedicare, loialitate, disciplina efortului de a se armoniza mereu cu celălalt într-un fel unic personalității și relației lor. Ei ne sunt mărturia iubirii pline de înțelegere, de toleranță, de respect pentru binele celuilalt și responsabilitate pentru propria viață și pentru relație. Ei ne arată importanța valorilor sănătoase pe care le-au împărtășit împreună sfidând timpul și greutățile și susținându-se unul pe altul. Cred în relațiile în care există potrivire, valori comune, pasiunea de a întreține tandrețea, intimitatea venită din simțirea împreună și angajamentul dedicat, loial și responsabil. Sunt relații bazate pe aceste criterii care pot dura o viață, nu în sensul de până la moarte ci în sensul de a umple viața atâta timp cât ele există și sunt posibile.
Publicitate
Publicitate
