7.4 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

Răspunsuri de la Pediatrie

Cele mai citite

În urma articolului ,,Pe holurile reci de la Pediatrie” din numărul trecut, managerul spitalului, economist Alexandru Mihuţ s-a mobilizat şi a dat răspunsurile aşteptate de noi de o lună. Cum veţi citi mai jos probabil a durat 5 minute să ne ofere aceste răspunsuri, conform legii privind informaţiile de interes public. Într-o discuţie telefonică domnul director şi-a motivat întârzierea prin faptul că a fost plecat în străinătate… De la apariţia articolului nostru saitul ziarului vps.sibiu100.ro a fost invadat de comentarii şi acuzaţii ale părinţilor de copii trataţi mai mult sau mai puţin la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, în diferitele secţii ale sale. Puteţi citi pe sait ce cred părinţii despre serviciile oferite de acest spital şi cum sunt trataţi micii pacienţi. Rep.: Spitalul de Pediatrie are în momentul de faţă servicii medicale nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu? Alexandru Mihuţ: Da. 2.200.000 lei la 1 iunie 2010. Rep.: Câţi bani sunt alocaţi pe zi pentru hrana unui copil internat la Spitalul de Pediatrie Sibiu? A.M.: În medie 7,80 lei/zi. Rep.: Există insuficienţă de personal? Medicul anestezist Pantelie Nicolcescu, acuzat de moartea unui copil în Galaţi, mai este angajatul spitalului pe care-l conduceţi? A.M.: Blocarea posturilor din instituţiile publice a generat şi la noi în spital insuficienţă de personal medical. Dr. Pantelie Nicolcescu este medic primar şi lucrează ca medic coordonator al compartimentului ATI din secţia Clinică de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, este un profesionist şi un coleg foarte bun. Rep.: Există afecţiuni grave care nu pot fi tratate la Sibiu? Daţi câteva exemple de intervenţii pentru care micuţii sunt trimişi la alte spitale din ţară. A.M.: Da. Afecţiunile neurochirurgicale, oncologice şi patologia care necesită dializă renală. Rep.: Credeţi că descentralizarea spitalelor şi trecerea Spitalului de Pediatrie Sibiu în administrarea Consiliului Local este un lucru benefic? A.M.: Categoric DA. Rep.: Sunt prevăzute anul acesta investiţii majore la Spitalul de Pediatrie Sibiu? A.M.: Nu investiţii majore dar, chiar în condiţii de criză continuăm să funcţionăm şi să achiziţionăm bunurile necesare desfăşurării activităţii spitalului în condiţii optime. Rep.: Mai mulţi părinţi se plâng că nu sunt lăsaţi să se interneze cu copiii lor (cu excepţia celor alăptaţi la sân) în spital din cauza lipsei de spaţiu. Ce se poate face pentru remedierea acestui lucru? A.M.: Construirea unui nou spital care să permită atât asigurarea actului medical de calitate cât şi asigurarea de spaţii suficiente pentru copii şi aparţinători şi circuitele funcţionale legale şi specifice spitalelor în general şi de copii în special. Liliana Nenciu

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României ar putea bloca preluarea E. ON de către maghiarii de la MVM

Guvernul României ia în considerare blocarea preluării E.ON România de către compania maghiară MVM.Această ipoteză a apărut din cauza...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect