7.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

Reguli noi pentru pasageri, la Nădlac: marfa pe autostradă, persoanele vor trece prin vechea vamă

Cele mai citite

Marcel Vela, ministrul afacerilor interne, a convenit cu omologul ungar,  Sándor Pinter, o serie de măsuri pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea fluidizării traficului prin punctul de trecere a frontierei comune, NĂDLAC 2, care a fost stabilit culoar de tranzit pentru transportul rutier.
Potrivit unui comunicat MAI, se deschid cele trei puncte de trecere a frontierei (Urziceni, Salonta și Săcuieni) strict pentru deplasarea lucrătorilor transfrontalieri, având cetățenie română și ungară, care domiciliază în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior. În funcție de necesitățile identificate, vor fi deschise și punctele de la Petea și Turnu, în același scop.
Având în vedere timpii mari de așteptare înregistrați în anumite intervale orare, în vederea decongestionării punctului de trecere a frontierei Nădlac II și pentru funcționarea corespunzătoare a ”culoarului verde”, partea română a propus ca acest punct să fie folosit în exclusivitate pentru camioane și traficul de mărfuri, urmând ca traficul de persoane să fie direcționat către NĂDLAC 1.
Ministrul ungar a fost de acord cu această propunere, iar detaliile tehnice au fost stabilite imediat la nivelul conducerii polițiilor de frontieră  din cele două state.
Astfel, începând cu ora 20:00 ( ora României), traficul, prin punctul de trecere a frontierei NĂDLAC 1, a fost deschis numai pentru autoturisme.
Această separație a tranzitului va duce la fluidizarea traficului pentru camioane prin punctul NĂDLAC 2.
Ca măsură suplimentară a fost mărit dispozitivul de ordine publică pe traseul NĂDLAC 1- Autostrada A1, inclusiv în localitățile Nădlac și Pecica.
De asemenea, echipaje ale poliției rutiere vor însoți convoaie de maxim 10 autoturisme care vor fi preluate de la frontieră și însoțite până în județele de destinație prin preluarea escortei de fiecare inspectorat județean de poliție sau jandarmerie de pe traseu.

Publicitate
Ultimele știri

Escrocheria „Creditul”: O actriță din România a fost înșelată cu 100.000 de lei de infractori

Actrița Patricia Brad de la Teatrul Național din Cluj a rămas fără 100.000 de lei, fiind victima unei escrocherii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect