Potrivit datelor publicate de Eurostat, România, Bulgaria și Germania sunt țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe paturi de spital raportat la numărul de locuitori.
În 2022, Bulgaria avea 823 de paturi de spital la 100.000 de locuitori, Germania 766, iar România 728, informează Agerpres.
În total, Uniunea Europeană dispunea de 2,3 milioane paturi de spital în 2022, cu 6,8% (171.110) mai puține decât în 2012. Cele mai multe paturi de spital în cifre absolute se găseau în Germania (642.107), Franța (374.290), Polonia (231.789), Spania (140.551) și România (138.618).
Media la nivelul UE era de 516 paturi de spital la 100.000 de locuitori în 2022, în scădere față de media de 563 paturi de spital la 100.000 de locuitori în 2012. Cele mai puține paturi de spital la 100.000 de locuitori se găseau în Suedia (190), Țările de Jos (245) și Danemarca (261).
Între 2012 și 2022, numărul total de paturi de spital în UE a scăzut cu 6,8%. În majoritatea statelor membre, numărul de paturi a fost mai mic în 2022 comparativ cu 2012. Finlanda a înregistrat cea mai mare scădere, de 49,3%, în aceeași perioadă. Totuși, șase state membre, inclusiv România, au înregistrat o creștere a numărului de paturi de spital: Spania (0,5%), Portugalia (1,1%), România (4,8%), Malta (9,2%), Bulgaria (13,2%) și Irlanda (28,4%).