Noul manager SJU a intrat în ,,pâine’’ Este manager doar de câteva săptâmâni şi se confruntă cu probleme complexe. De curând s-a stricat computerul tomograf, Casa de Asigurări de Sănătate nu le-a decontat serviciile şi sunt în urmă cu plata tichetelor de masă pentru angajaţi, a utilităţilor, precum şi a furnizorilor de medicamente. Medicul Adrian ªanta a renunţat la activitatea medicală din spital şi nu numai doar pentru a fi manager. Spune că a fost oarecum forţat să accepte această funcţie, dar spune că nu a fost condiţionat din punct de vedere politic, nefiind membru de partid. Nu vrea să fie un dictator în spital, dar spune că nici nu se teme să-i înlăture pe cei care nu-şi fac treaba. Care sunt planurile sale de viitor în ceea ce priveşte creşterea calităţii actului medical precum şi a condiţiilor hoteliere din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SJU) Sibiu, ne vorbeşte chiar managerul Adrian ªanta, într-un interviu acordat ziarului Sibiu 100%. Reporter: Sunteţi de curând la şefia celui mai mare spital din judeţ. Sunteţi mulţumit de ceea ce aţi găsit? Mă refer aici la datorii neplătite de spital către furnizori de servicii medicale, echipamente sanitare, medicamente, utilităţi etc.? Adrian ªanta: Nu, sunt intens nemulţumit, dar nu cred că are vreo vină fostul manager. A plecat din spital într-un mod nu tocmai politicos, fără a preda ceea ce era de predat. Revenind la întrebarea cu spitalul, dacă sunt mulţumit, în primul rând cel mai mare spital din judeţ nici măcar nu este spital, este o adunătură de clădiri construite într-un alt scop, sunt nemedicale. Doar naivii au crezut în construirea unui nou spital de urgenţă. Dar n-avem ce face, ne târâm în continuare cu ce avem. De când am fost numit nu ştiu pe ce buget lucrez. Da, avem şi datorii, de fapt teoretic nu avem deoarece avem de recuperat de la Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu 17 milioane RON, bani datoraţi pentru serviciile prestate, care ar acoperi medicamentele, materialele şi drepturile salariale neachitate, dacă s-ar debloca. Avem datorii către furnizori, unii chiar ne-au dat în judecată şi au sistat aprovizionarea, avem datorii la utilităţi, iar tichetele de masă nu s-au mai dat angajaţilor din luna aprilie a acestui an. Rep.: Vă gândiţi să faceţi modificări în ceea ce priveşte echipa de conducere? A.ª.: Eu am încheiat cu Consiliul Judeţean contract pe 3 ani. Cred că de la Minerva Boitan încoace sunt singurul manager care ocup funcţia prin concurs. Săptămâna viitoare vom scoate la concurs posturile de director medical, financiar şi de îngrijiri. Concursurile sunt publice şi oricine îndeplineşte condiţiile se va putea înscrie. Rep: Credeţi că este mai bine că spitalul a fost preluat de Consiliul Judeţean? De la preluare şi până în prezent cu ce v-au sprijinit? A.ª.: Cred că diferenţa este că Ministerul Sănătăţii avea în subordine 70 de spitale, şi Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu are în subordine doar 3. Aşa poate şti situaţia fiecăruia. Cei de la CJ ne-au ajutat să continuăm reparaţiile la secţia de Oftalmologie, ORL, dar şi cu lucrările de la Policlinica Veche. Pentru la anul avem promisiunea că se va rezolva problema lifturilor în clădirea de la Medicală, precum şi mansardarea clădirii în care funcţionează Chirurgia, pentru mai mult spaţiu. Rep.: Sunteţi mulţumit de calitatea actului medical? V-aţi gândit la nişte măsuri mai aspre pentru medicii care primesc adesea reclamaţii din partea pacienţilor? Mă refer aici la un regulament de ordine interioară? A.ª.: Nu sunt mulţumit. O să fiu mulţumit când fiecare bolnav va avea rezerva proprie, va primi mâncare de la catering şi nu va mai fi nevoit să-şi cumpere medicamentele. Acum mâncarea nu este cea mai bună, iar în unele cazuri bolnavii sunt nevoiţi să-şi cumpere medicamentele deoarece noi nu ne permitem să cumpărăm unele medicamente, pentru fiecare bolnav în parte. În niciun spital din ţară nu este posibil acest lucru. Încercăm să ne concentrăm pe acele medicamente care salvează vieţi, în detrimentul celor care nu sunt absolut necesare. Totuşi, în căsuţa cu reclamaţii nu era ieri (luni, n.red.) nicio reclamaţie. Rep.: Aţi fost şeful secţiei de Radiologie şi Imagistică şi o perioadă bună de timp nu aţi avut computer tomograf deoarece era stricat şi nu existau bani pentru reparaţii. Cum aţi acţiona acum, ca manager, în cazul în care s-ar întâmpla acest lucru? A.ª.: Din păcate chiar s-a întâmplat acest lucru, iar computerul tomograf s-a stricat. Acum funcţionăm cu cel vechi, însă dacă la cel nou examinam circa 50 de pacienţi pe zi, cel vechi este mai lent, putem lua doar 20 de pacienţi. A avut garanţie doi ani, dar a ieşit acum din garanţie. Am vorbit cu firma care asigură service-ul şi ca să facem contract cu ei de întreţinere costă 240.000 de RON pe an. Deocamdată nu avem aceşti bani. Rep.: Credeţi că aparatura medicală din cadrul SJU este învechită? A.ª.: Da, şi dacă Ministerul Sănătăţii a luat mâna de pe noi, cu asta vom şi muri. Va trebui identificată o sursă legală pentru investiţii, avem discuţii în acest sens cu Consiliul Judeţean. Rep.: Sunteţi o persoană mai ,,relaxată’’ din punct vedere vestimentar. Nu purtaţi întotdeauna halat medical, iar colegii vă compară cu personajul din serialul ,,Dr. House”. A.ª.: Nu sunt genul care să vin cu cravata agăţată de gât şi cămaşa scrobită ca un scop în sine. Cred că cei care se îmbracă la costum şi cravată nu dobândesc prin asta nimic în plus. Spitalul nu se conduce cu cravată… Mă spăl zilnic, îmi schimb hainele, iar halat alb am, dar îl purtam în secţie doar când lucram cu pacienţi şi exista risc de contaminare. Rep.: Credeţi că salariile pe care le primesc în prezent cadrele medicale angajate în cadrul SJU îi motivează suficient încât să nu fie tentaţi să primească şpagă de la pacienţi? V-aţi gândit să montaţi camere de supraveghere în tot spitalul pentru a vedea cum îşi desfăşoară activitatea angajaţii? A.ª.: Asta cu şpaga e mai greu de dovedit şi nu cred că sunt o soluţie camerele de supraveghere. Se pot întâlni în curtea spitalului sau în altă parte. Cred că ţine de educaţia fiecăruia, atât a medicului, cât şi a pacientului. Nu sunt de acord cu deciziile de impunere. E adevărat că medicii tineri sunt mai tentaţi de venituri suplimentare, de aceea eu am lăsat libere colaborările în sistemul privat, evident în afara programului de spital, pentru un venit în plus şi să nu mai fie tentaţia aşa de mare de a lua bani de la pacienţi. Nu voi accepta însă condiţionarea actului medical şi voi lua măsuri aspre ori de câte ori se va dovedi acest lucru, incompatibil cu calitatea de medic şi cea de om. Rep.: Cum reuşiţi să vă impuneţi ca şef? Ce strategii aplicaţi pentru a menţine o bună desfăşurare a activităţii în spital? A.ª.: Nu vreau să fiu un dictator, cred că deciziile arbitrare sunt disproporţionate. Prefer să găsesc justificare pentru tot ceea ce se întâmplă în spital, să las comisiile de specialitate să analizeze şi să propună măsuri specifice, însă nici nu mă tem să dispun. Sunt medici cu care mă salut în vârful buzelor, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem o colaborare bună la patul bolnavului. Am venit la spital să tratăm oameni, nu să ne bălăcărim! BIO: Data şi locul naşterii: 29.01.1961, Marghita, jud. Bihor Stare civilă: Căsătorit, fără copii Studii: Facultatea de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş, secţia Pediatrie, 1983-1989 Experienţa profesională: Lucreză la Spitalul Judeţean Sibiu din anul 1998 Conferenţiar, Universitatea ,,Lucian Blaga”, Facultatea de Medicină ,,Victor Papilian” Sibiu, Doctor în ªtiinţe Medicale Liliana Nenciu
Cele mai citite
Ultimele știri
Doza de motivație: Povestea tinerelor sibience vicecampioane mondiale la Fotbal de Stradă
O adevărată lecție de motivație, curaj și disciplină – asta au demonstrat tinerele sibience care au devenit vicecampioane mondiale...
Articolul precedent
Articolul următor